-
Scrisoare fără nume 8. Numai necunoscuți
E necesar să scriu. Acum, în acest moment. E sănătos să las totul să iasă din mine prin buricele degetelor. Un urlet mut. Necunoscut. Ecuații de gradul doi, reducere la absurd, niciun rezultat. Numai necunoscuți. Cum îți alegi calea? Cu ce ochi s-o luminez? Lacrimi și pâmânt egal prea mult noroi, mult murdar, n-avem nimic sfânt în noi atunci când suntem prea oameni. Dar nu ai cum să fii prea-Dumnezeu. Cine a mai auzit, de la Iisus încoace, de suferința lui Dumnezeu? În plus, El nu e necunoscut. Scriu cu majuscule, rămășițe din școala primară. Noi nouă înșine ne suntem necunoscuți. E prea greu să înveți să ai răbdare, în general.…
-
Scrisoare fără nume 7. Portativ de cuvinte
Îmi imaginez că dormi acum, când mi-am făcut curaj timp să-ți scriu. Îți creionezi sub pleoape grele vise de poet contemporan, icnești ușor când apar lângă tine. Chiar de nu mai vrei să-ți știu urma. Eu sunt acolo. Tu ești aici. Îmi imaginez că-ți vorbesc în litere cântate cu glasul inimii. Îmi doresc să știu cum ar fi să-mi dispară gândurile, să le pierd de tot și… Și să-mi vorbească sufletul. Să vibreze când te simte, să adune note pe portativul unor trăiri neîmpărtășite. Până acum. Dă-mi timp și voi învăța să vorbesc pe limba ta. Îți iau răbdarea și mi-o înfășor în jurul taliei, de lângă tine să nu mai…
-
Scrisoare fără nume 6. Mie.
Astăzi, vreau să-mi scriu mie însămi. Astăzi este despre mine. În alte rânduri le-am scris lor și am uitat de mine. M-am plâns de ceilalți celorlalți, uitând să mă uit în mine. Astăzi, acel ieri de mâine, îmi iau inima din dinți și o pun în piept din nou. Prea am luptat fără să fie acolo vreun război. Keep your head high and your standards even higher. ? ––––- #travel #blogger #lovetotravel #traveler #travelblogger #visitromania #sibiu #landscape #landscapephotographer #photo #picture #painting #colourful #army #look #fashion #style #black #tan #henna #potd #ootd #instagirl #instagram #instagramer O postare distribuită de Georgiana Mihăilă (@opisicaneagra.ro) pe 31 Iul 2017 la 00:19 PDT Și-mi spun…
-
Scrisoare fără nume 6. Am rămas tablou.. Și două săptămâni.
Mă apuc din nou de scris(ori). Da, m-am lăsat de tine o perioadă. M-am simțit ca atunci când te minți că nu ți-e poftă de o țigară, că vei reuși să te lași. De data asta. Sevraj. Tremurul mâinii ce-mi aluneca peste ochi cu apă rece, liniștea țiuită în urechea stângă, dimineți cu o singură ceașcă de cafea pe birou. Pagini goale, rămase pline de mine. Aș spune de „noi”, dar aș minți. Nu mi-am imaginat că voi aduna atâtea zile de nescris. Am strâns (la piept) imagini întipărite în celulele miocardului, desenate pe retina ochilor căprui. Obosiți și neplânși. Am râs cu ochii în câteva rânduri. Eu nu mai…
-
Scrisoare fără nume 5 – Mi-ai reamintit că-mi place să scriu.
Acum ar fi trebuit să alerg printre visele calde ale unei nopți de iarnă. Iar stau în bezna albăstruie, iar îmi scriu degetele o scrisoare. Am plicul alb pus pe masă, așteaptă doar să-l închid și să scriu numele destinatarului. E nehotărât. Nu știe ce poveste va mai purta în el de această dată.. Am scris multe de-a lungul timpului. Fac și literatură (așa zic eu când vreau să scap de întrebările curioșilor), mai scriu și din amintiri. Iau sentimente încercate de-a lungul timpului, le împletesc cu cicatricile de pe cord, le leg la gură cu puțină imaginație și le scufund în puțul rațiunii. Când scot ciutura aia din fântână,…
-
Scrisoare fără nume 4 – Troc în dragoste
Astăzi îți propun un troc în dragoste: tu îmi oferi răbdare, eu îți dau la schimb o iubire. Dar să știi că eu nu pot iubi cu jumătăți de măsură, nu-mi plac lucrurile făcute doar pe jumătate. Dacă pornesc pe un drum, îmi doresc să merg până la capăt. Dacă vei înțelege că răbdarea și disponibilitatea de a face compromisuri sunt cheia unei relații ca pe timpuri, atunci putem fi fericiți. Împreună. Nu te-ai săturat de singurătate? De nopțile în care stai și te întrebi ce va urma, oare ce fată va rămâne lângă tine până în ultima clipă? O ființă cu care să construiești o familie exact așa cum…
-
Dacă e corect, de ce mă doare? – Scrisoare fără nume 3
A venit vremea aia în care stau cu bărbia, cu obrajii în palme și mă gândesc. Mă gândesc că nu mai vreau să mă gândesc. Încerc să mă golesc de toate trăirile negative, încerc să găsesc soluții. E atât de greu.. Doare. Dacă e corect, de ce mă doare? Spune-mi tu! Hai, spune-mi.. Dacă știu sigur în sinea mea că am făcut alegerea corectă, de ce știu la fel de sigur că nu sunt împăcată cu ideea? Ideea de a te pierde. Oh.. Am scris-o. Uite, am gândit-o. Poate că deja este prea târziu. Ne-am pierdut înainte să ne avem. Am încetat să fim până să știm dacă putem fi.…
-
Scrisoare fără nume – 2
Mai ții minte când ți-am scris prima scrisoare fără nume? Îți spuneam acolo cuvinte culese (de) pe sprânceană… senină, calmă, întocmai ca privirile piezișe ce ni le aruncam de la unul la altul, ca într-un joc de tenis cu o minge invizibilă. Lunile au trecut, iar acum simt din nou durerea facerii. Unui tablou rupt din carne vie. Ți-aș spune cu buzele mele lipite de ale tale tot ce am de șoptit. Dar tu nu ești. Poate că nici nu ai fost vreodată. Și doare mai tare că știu sigur că nu vei fi. Tu mi-ai rămas fără numele, pierdut și necăutat, impulsiv și necumpătat. Ai reușit să-mi spulberi orice…
