Am adunat în mine zeci de ani. De animale, adică. Pe unele am reușit să le îmblânzesc. Prea mușcau din fierul rece al zăbrelelor și urlau noaptea la lună. Cu răbdare, am reușit să intru în cușca sentimentelor și le-am mângâiat pe creștet. Țineam în palme inima. A mea și a lui, pe jumătate mușcată. Nu știam să mă joc frumos. Nici acum nu știu.. Am auzit, de-a lungul timpului, țipete groaznice și răcnete jelite, blesteme venite din gură de moarte. Vreau să cred că nu veneau din mine. Poate mă învecinam cu alte grădini secrete și m-am molipsit. Vântul de aprilie poartă cu sine, dintr-o grădină într-alta, polenul simțirilor.…