• (de)Lirice

    Relaţii toxice #poeziasăptămânii #delirice

    Verdele hipnotic se stinge încet În otrava galbenă a începutului De toamnă. Frunzele se agaţă de crengile copacilor Ca într-o despărţire în care Doar unul iubeşte, iar celălalt Nu vrea decât să scape, deşi Rămâne în acelaşi loc, Împânzit de rădăcini. Din relaţia asta, unii ajung Cu nervurile la pământ, Călcaţi în picioare. Ceilalţi, goi puşcă. Expuşi în bătaia (de joc) A vântului. Toamna nu iartă pe nimeni Şi nu-i aşa că vine parcă prea devreme tot mereu? Prea devreme pentru des-amăgiri de-o vară, Dar prea târziu pentru a ne mai putea salva. Trecerea timpului sapă urme parcă Doar pe chipul celorlalţi, Niciodată pe al nostru. De parcă zeul ăla,…

  • (de)Lirice

    Așa și-așa #poeziasăptămânii

    A trecut vara și parcă, de la 1 septembrie, un vânticel rece întărește sfârcul toamnei. Îi ciufulește copacii șuvițați cu frunze (ne)oxigenate. Îi adună lacrimile în nori și apoi le împrăștie cenușa peste muritorii de rând. An de an. La rând. Un alt vânt zboară umbrela unei trecătoare pe zebră cu pardesiu roșu. De fapt, suntem toți trecători. (Ano)Timpul ne întoarce pe dos și ne lasă așa. Și așa…

  • (de)Lirice

    muză-mea

    Toamnă în plămâni Toamnă peste lac Trec şi săptămâni Peste tot ce fac Şi ce tot amâni Fă-mi şi tu pe plac Fără să mă-ngâni Eu cu mine nu mă-mpac Acoperă-mi umerii spâni Mi-e frig şi mă prefac Că nu-mi ies din țâțâni Văd roşul.. din copac Promisiuni de păgâni Şi boală fără leac Ape fără fântâni Înecați fără colac

  • (de)Lirice

    pierdută pe margini de tâmple

    mi-am mușcat promisiunile făcute la necaz, am scuipat apoi sâmburi de neliniști și tristeți. în tundra gândurilor ce-mi țin cugetul treaz, m-am rătăcit într-o cameră obscură, fără pereți.   luna-i tot acolo, un ghem de lână aproape gri, mă-ntreb pentru-a câta oară o cobor în versuri? încep să te cânt pe-aici, poezie a săptămânii, în timp ce creez boem, tot ucid lucid universuri.   corăbii de frunze uscate plutesc pe ochi de ploaie, acum e ceață-n față, dar nu-i de vină miopia. zâmbetul de clovn mi-a stricat machiajul în zoaie. mi-era milă de poezie, m-a apucat filantropia…   s-au vărsat atâtea strofe despre toamnă și culori, unde să mai găsesc…

  • Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii #5 (video) – Lucian Blaga – Bunătate toamna

    Bunătate toamna – Lucian Blaga Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum. O minune e câteodată boala. Pătrunse de duh, fetele-şi lungesc ceara, dar nimeni nu mai caută vindecare. Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările. Toamna toţi oamenii încap laolaltă. Iar noi cei altădat-atât de răi azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă prin aurore subpământeşti. Porţile pământului s-au deschis. Daţi-vă mânile pentru sfârşit: îngeri au cântat toată noaptea, prin păduri au cântat toată noaptea că bunătatea e moartă.

  • Panseuri

    Toamna rămâne mereu fără de septembrie.

    Ați spune că încep s-o iau pe arătură. Cum să încep să scriu asemenea truisme? Ei bine, mă macină de mult ideea asta: Toamna rămâne mereu fără de septembrie. Tragem de septembrie ca de-un câine mort. Pardon, ca de-o vară în comă. Ne facem vacanțe prin țări calde, mergem la plajă și ne mirăm când temperaturile scad sub 25 de grade. Nu se poate, domn’e, așa ceva! A trecut deja vara? Dar eu nu am avut timp să mă bucur încă de ea! Vă sună cunoscut? Muncă, acasă, copii (unde e cazul), griji, probleme cu mașina, certuri cu vecina de la 3 și tot așa. Uiți să te bucuri că ești…

  • (de)Lirice

    bolnavă.

    toamna mea e bolnavă tușește cu vânt de ploaie și se drege din când în când cu triluri de păsări „dar mai mergeți și jucați-vă și la voi acasă!” le-aș striga eu de aici, din prag toamna mea e bolnavă și face febră în pământul uscat și frunzele-s prea gălăgioase când le calc în picioare eu sau găinile vecinilor toamna mea e bolnavă șchiopătează, i-am tăiat avântul perfuzii cu soare și murături de pus. pe rană sper să existe anotimpurile omului să vină iar iarna să vină iar primăvara. mea. 25.09.2018

  • Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Jurnalism,  Radiografia unei zile,  Vlog

    Toamna, la 15 km de centrul Bucureștiului. Palatul Mogoșoaia, palat brâncovenesc

    De cele mai multe ori, alegem să nu mai vedem frumusețea din jurul nostru – a lucrurilor, a oamenilor, a vieții în general. Băgăm capul între umeri și alergăm de colo până colo fără să ne mai uităm în stânga sau în dreapta. Nu am timp, mă grăbesc, nu-mi pasă, am treabă sau alte scuze de genul. Oprește-te și ia o gură de aer. De aer curat. 🙂 La numai 15 km de centrul Bucureștiului, toamna a potopit împrejurimile. A dezbrăcat copacii de verde și le-a dat o haină mai… geloasă. Cum ieși din București, pe Șos. București – Târgoviște, undeva, pe stânga, găsești Parcul Mogoșoaia, în cadrul căruia se află…

  • (de)Lirice

    Și-am să îl iubesc o oră în plus..

    Nu cred în liniștea asta groasă ce se-așterne între noi, de sus, Nu m-ai lăsat să cred în tine cum vede muza un pictor sedus. Am ales cu gândul, am pășit cu mers de șoaptă, ușor nesupus, Am plecat cu zâmbetul nebun, dar ai rămas cu un lapsus. Și-ai crezut, naiv, că am plâns atunci tot ce-am avut de spus, Dar apoi m-ai căutat sublim să fim, acum doar ești. Și nu-s. Am construit repede visuri, la fel de ușor le-am descompus. Am promis cu degete cruciș că nu-ți mai scriu, dar am compus Câteva puzzle-uri rupte din noi – uite-ne, incompleți ca un rebus, Căutăm o definiție din „șase”…

  • Evenimente

    Astăzi am sărbătorit românește Ziua Recoltei

    Poate vă mirați că scriu deja despre ziua de astăzi.. Nu-i nimic, până și eu mă minunez că am chef să scriu în aceeași zi despre un eveniment la care tocmai am participat. 😀 Dap, am sărbătorit românește la Ziua Recoltei. Unde? La Conac, acolo unde e cald și bine, dar mai ales frumos. Astăzi am sărbătorit încheierea unui an – nu calendaristic, ci al „muncilor câmpului”. Am tras o linie sub cele aproape 10 luni ale lui 2016 și am ajuns la o concluzie: 2016 a fost un an bun. Din mai multe puncte de vedere (patru, cel puțin – dacă ai ochelari). :)) Nu le voi spune aici,…

  • (de)Lirice

    Am tremurat..

    Am tremurat aprig în tusea mea febrilă, mi-am vărsat plămânii-n castron de fier. M-am săturat de chemarea ta sterilă cum m-am săturat de mâinele de ieri. Am tremurat adânc în frica spasmotică de a mă întoarce iar și iar fără vreun scop. M-am săturat și de poezia asta sclerotică cum mi s-a luat de binele din horoscop. Au tremurat buzele când ai venit spășit să-ți recunoști greșeala fără de intenție. M-am săturat de tine o noapte-n răsărit, Tu te-ai săturat din nou să oferi atenție. Mi-au tremurat mâinile ca niște frunze moarte de dor, s-au dezgolit copacii în fâșii de ceață. S-au săturat și numele întruna să îți poarte cum…

  • (de)Lirice

    M-ai răzgândit.. (Rimă împerecheată cu imagini)

    M-ai răzgândit atunci când ai plecat subtil din noi cu primăvara. Acum gândesc la rece că am avut o mare-ntre noi apusă ca vara – Am ajuns s-aștept închisă-n iarna asta pătrată, fereastră cenușie, Vorbind în pași tăcuți prin toamna-mi ruptă din carne cam vie. Și cum aș putea să înțeleg ce-mi scrii cu litere ce șchioapă? Nu m-ajută ochelarii – tu ești prea departe, iar eu îs mioapă.. M-ai răzgândit când am simțit din nou în tălpi gravitație – Erai pedeapsa mea pe viață într-o lume fără legislație. M-ai răzgândit când ți-am aflat tăcerea în fața marilor mele întrebări. Aș fi vrut să-mi fii atlas, să te deschid vorbind…

error: Content is protected !!