• (de)Lirice

    Dor de doare, de soare în mare..

    Mi-e dor de mare. De nicio mișcare în zare. De soare pe piele arzând, de buze uscate și-n plete să am vânt. Mi-e dor de scoici înțepate, să-mi strige din borcan adunate, Și-ntregi, și sparte, albe, pestrițe, le pun să joace pe scena amintirilor – cele mai bune actrițe. Mi-e dor de oboseala răsăritului și hamsiile sărate, de gingășia sărutului, cu ochii întinși la îmbrățișarea în care se trezesc soarele, cerul și marea. Mi-e dor, pe înserate, de plimbări haioase, de liniștea stricată de păsări albe, grațioase, de stelele vii aprinse pe infinitul fără tavane false. Mi-e dor de mare și-i spun: așteaptă-mă, vin să te văd săptămâna viitoare..

  • Recenziile Pisicii Negre

    Mr. Nobody. Un film nemuritor despre ultimul muritor..

    Voi scrie cu drag această recenzie a filmului Mr. Nobody. Aveam filmul pe lista „de văzut” și abia săptămâna trecută am avut timp să îl văd. Și nu regret niciun minuțel din vizionarea lui. Da, este unul dintre filmele pe care nu trebuie să le ratezi în viața asta. Mr. Nobody – Un film nemuritor despre ultimul muritor Personajul principal este Nemo Nobody, așa cum el însuși zice că îl cheamă. Este un bătrân în vârstă de 118 ani, ultimul muritor al planetei, acest lucru fiind și subiectul central al unui reality show transmis în direct la TV. Acesta susține că nu își amintește nimic din ceea ce a trăit, dar,…

  • Aberații,  Panseuri

    Îmi sunt fără să-mi fii.

    Chip străveziu, abia zărit dimineața printre gene, corpuri calde, mâini flămânde, mângâieri de neatingeri. Eu cu tine. Dor de blândețe, de cearșaful ținut între coapse, de mâna întinsă peste tine și sărutul cu buze moi. Șoapte în priviri și bătăi de inimi în tandem. Ne sincronizam. Gândurile ne erau creioane colorate ce desenau mii de sori și căsuțe de munte pe asfalt în parc. Inocenți și veseli. Ne voiam și totul era bine. Vorbeam despre asta în universul nostru, creat în jurul unei pasiuni ce s-a lăbărțat peste ore și ore, peste timp și spațiu. Univers într-un pahar cu apă. Apă plată în care mai adaug uneori bule. Îmi zici…

  • Particip, nu asist!

    „Ce liberi am fi… Ce liberi ați fi…”

    Pe nepusă masă, ieri am fost la teatru. Nu voi face cine știe ce introducere pentru că toată esența textului constă în citatele pe care le-am extras din replicile actorilor.   Ne-am hotărât că nu trebuie să ratăm piesa „Fundătura” de la Teatrul din incinta Palatului Național al Copiilor, așa că ne-am întâlnit acolo și am pus-o de un selfie zâmbăreț. 🙂

  • (de)Lirice,  Filosofie pe genunchi

    Viața, aiurea-n tramvai.

    Viața-i un tramvai aiurea în care mergi cu spatele. Nu știi încotro te îndrepți căci nu ești tu vatmanul. Simți curbele doar și te ții tare în genunchi. Pentru echilibru. Are un singur vagon – unii oameni coboară, făcând loc altora noi. Doar câțiva reușesc să urce. Le oferi locul, unii te fură: riscul niciodată asumat al călătoriei fără bilet.

  • Particip, nu asist!

    Despre experiența „Youth bloggers for No Hate Speech”

    Deși mi-am început de activitatea de blogger încă de pe vremea răposatului yahoo 360 (continuând pe blogspot, apoi pe wordpress), nu m-am gândit niciodată să fac din asta o treabă oficială. Adică am vrut să fac, mi-am dorit, dar eram sceptică în privința rezultatelor. M-am gândit să țin un blog, să-l cresc frumos, dar, cum rezultatele nu apar peste noapte, nu am avut răbdare. Asta până într-o zi, când am trecut de la dorință la fapte. Nu am mai așteptat să mi se întâmple, am făcut.

  • (de)Lirice,  Frânturi de suflet

    Încercări..

    Îngerii au sunat din trâmbiţe şi mi-au adus lacrimi pe-obraji Căci nu-i uşor să ştii că strigă numele persoanei dragi.. Şi moartea nu-i nici rai, nici iad, şi nici splendoare nu-i Căci nu-i uşor să ştii că, de pleacă, nu-i nimeni în locu-i.. Şi ustură locul rămas gol şi nimic lumesc nu-l umple, Mă chinuiesc gânduri, îmi dau dureri în tâmple. Şi senzaţii de înstrăinare greu pe suflet apasă, Dându-mi palme grele prin neîncredere, angoasă. Şi când va fi să uit ce am fost şi ce am ajuns, Vei şti tu, cuţitul pân-la os mi-a pătruns Şi scârţâie cu tăişul rece şi sensu-i cadaveric Îmi luminează calea prin vastul întuneric. Imagini…

  • (de)Lirice,  Frânturi de suflet

    Treaptă.

    Distanța apare, te lovește și trage de tine ca de-un câine mort, Să mergi pe drumul tău, indiferent că doare, că poți sau nu vrei, Atât ți-a mai rămas când vezi c-ai pierdut, că te simți netot – Ți s-a rupt craca de sub picioare, atârni numai în clei, Cleiul copacului de care aveți grijă din clipa unu a lumii tale, de care ai agățat leagănul alinării rebelei suferinți… A fi sau a nu fi scrise de noi, lăbărțat, pe câteva petale ale trandafirilor sădiți în suflet – mă doare, strâng din dinți. Să scrii balade triste despre ai tăi părinți Nu-i treabă de copil. Am crescut aici, în suflet rupt…

  • Comentez.,  Vorbe de duh

    Loc cu linişte şi verdeaţă..

    Mda.. Mi-e frică noaptea în cimitir. Merg ziua fără nicio spaimă, ba chiar cu gândul liniştitor că voi vorbi cu Alin faţă în faţă. Noaptea nu! Deşi, de câte ori am fost la tămâiat când se crăpa de ziuă, nu a ieşit nici o mână din mormântul vreunui străin şi nici Alin nu mi-a răspuns la vreo întrebare. Măcar asta ar trebui să-mi dea de gândit. În fine.. Viaţa mi-a declarat război şi nu prea îmi place mie să pierd. În liceu mă foloseam de sintagma asta: trebuie să îmbrac din nou armura cavalerului medieval să merg să înfrunt morile de vânt. Iată că, la atâţia ani de atunci, se dovedeşte a fi…

  • Frânturi de suflet

    Crăciunul meu

    Sat rupt de lume, undeva prin sudul ţării. 25 decembrie. Se crapă de ziuă. Ea, abia trezită, stă lângă pat în picioare, tremură pe dinăuntru – de emoţia regăsirii. Îşi trage pe ea nişte haine mai închise la culoare, fesul în cap. Merge fără ochelarii de vedere pentru că de data asta nu merge să vadă pe cineva, merge să-i vorbească. Merge să strige, să plângă până ce vântul îi usucă pe obraji sarea lacrimilor. Se caută de şerveţele şi îşi întreabă tatăl dacă e pregătit. E hotărâtă să înfrunte situaţia asta ca un om mare. Pune capu în pământ şi păşeşte afară, pe treptele casei. E încă întuneric, dar acel întuneric albăstrui care…

  • (de)Lirice,  Cărțuială

    Și tot nu dorm.

    Iată! Pe cer nu sunt stele – luminițe vii, Eu îmi plimb privirea, tu, fără să știi, Mă faci să simt, să gust abisul – Nu`i paradisul. Și`am zis să zbor până la cer și înapoi, Să aprind sclipiri de diamant în noroi. Nu am avânt, nimic nu mă poate înălța – Nu`i gravitația. Lacrimile inspiră starea de tristă veghe, Din nou nu mai cred în suflete pereche Și zac aici, privirea`i obosită, tot nu dorm – Nu`i somn. [19 Oct 2011]