Text cu dor
Nu am mai scris de mult despre frânturi de suflet, deși îmi simt în piept cioburile ultimei vizite acasă. Le am acolo cusute în mușchiul cordului și mă înțeapă cu fiecare zvâcnire de viață. Parcă am fugit de mine și de ceea ce aș putea să scriu aici. M-am blocat printre alte articole distante. Le recitesc și-mi dau seama de fuga mea. Recenzii, filme, evenimente, case memoriale. Toate reci. Scrisul meu se adapă din călimara cu gheață în ultima vreme. Fug.
Am zis să mă descătușez dintre crengile reveriei și să aștern aici ce aș fi zis acum o săptămână. Am fost acasă. Iubesc natura, știi doar. Și cu precădere primăvara. Natura în timpul primăverii. Auzi peste tot că renaște, revine la viață. A fost Învierea. Dar pe ai mei tot la cimitir am fost să îi văd. Totul împietrit. Și eu, și lacrimile înfundate într-o batistă, picături calde alunecând pe sub ochelari. Dorul se adâncește și devine greu și negru. Ca pământul ăla de pe morminte. Umed, de primăvară, cu iarbă crudă. Și destine așijderea.
De ce există doar o înviere? De ce nu ni se dă o a doua șansă? De ce să pleci de aici cât încă ai mai avea lucruri minunate de făcut? De ce nu este natural (ca natura) să te reîntorci odată cu primăvara? Înveselit, înflorit, plin cu seva vieții. Să alini dorul celor dragi și să ai ocazia să faci lucrurile altfel decât data trecută..
De unde atâta înverșunare? De ce o dispariție atât de radicală? De ce să trăim toată viața cu imaginea celor dragi acoperiți pentru ultima oară de un material alb, să auzi mereu în urechi sunetul pământului ce lovește scândura de deasupra, una dintre cele patru..
Revii de la cimitir și te gândești la Săptămâna Mare, la ouă, cozonaci și pască. Îți ocupi gândurile cu alte treburi, mai lumești, mai profane. Ești acasă, e primăvară și știi asta pentru că vezi caisul înflorit. Te așezi pe prag și te uiți pe întinsul curții. Amintirile dau năvală peste tine ca și cum ar da cineva cu bolovani. Strângi din ochi, din dinți și-ți promiți că o să fii bine. Eu, de fapt. Eu fac toate astea. Le-am făcut și uite ce a ieșit.
Text cu dor.
Știai că dor înseamnă și durere? Ca regionalism de prin partea Teleormanului și Olteniei, dor semnifică și durere. Dacă auzi pe cineva zicând Am un dor de cap.., să știi la ce se referă. Știau oamenii ce știau.. Dorul implică suferință, lipsa a ceva ce-ți aduce fericire, stare de bine, zâmbet pe față. Copilărie. Asta îmi vine în minte atunci când zic dor. Apoi Alin. Apoi tata. Mi-e dor să strig la tata. Am 31 de ani, voi avea și 42, și 53, și, Doamne-ajută, poate mai mulți, dar sărbătorile mele vor fi și despre ei. Despre familia mea. Și despre un text scris cu dor de acasă, de fiecare dată înainte sau după sărbători.
Fii atent la cine ți-e în jur și, dacă le-ai duce dorul în lipsă, apreciază-le prezența. Azi, acum. Nu mâine, nu doar la sărbători. Sau nici atunci.
Comments
S-ar putea să-ți placă și
Despre timp, dor și dragoste. 20 ianuarie și 9 ani fără Alinu meu
Povestea tatuajelor mele.
