titlul îmi dă bătăi de cap.
fiecare pas ce-l sar mai apasă pe clapa fină
a pianului pictat în alb-negru
ce sunt.
aud între coastele pianului acesta
piese agresive,
dezordonate, am spasme obsesiv-compulsive,
prin păr, vânt.
contraste de la a la g.
sunete vesele ce par triste,
versuri triste ce par plictisite.
îmi trag răsuflarea lângă o prăpastie,
convinsă că nu ajung pe celălalt pământ.
mereu mă apuc de ultimele litere și mă
trag în sus. în loc să cad,
mă așez așa, cu picioarele atârnând spre hău
și-mi imaginez că pot contrui un pod
pentru ceilalți, să-i ajut, să nu le fie frică
să sară.
dar fiecare avem arhitectul nostru,
podurile noastre în palme albastre.
mai stai un pic, mi-am zis,
dar am sărit.
nu vezi cum îmi atârnă un picior
în afara rimei.
eu sunt punctul din titlu.
Comments
