Comentez.,  Recenziile Pisicii Negre

Top 5 filme care te vor pune pe gânduri.

Helău, pipăl! Îmi era dor de o recomandare de film. Sau vreo două-trei. Dar mai bun ar fi un Top 5 filme care să te pună pe gânduri. Acuși vine weekendul, poate ai mai mult timp liber la dispoziție și ai vrea să te uiți la ceva. Nu Game of Thrones, nu Lie to me. :)) Un film din ăla de până în două ore.

Eu așa am făcut. Am zis băi nene, trebuie să mai văd și eu câte un film din când în când. Și am căutat ceva care să mă țină atentă. Cred că am văzut unele dintre cele mai tari filme din viața mea. Într-un timp atât de scurt, cine ar fi crezut? 😀

1. Hide and seek – De-a v-ați ascunselea

 

Nu reușesc mereu să mă uit la un film dintr-o bucată. Mai pun pauză, mai fac ceva, apoi iar mă uit. Câteodată las de azi pe mâine câte-un film. Așa a fost și cu ăsta. Prima jumătate de oră nu a fost chiar cine știe ce. Plus că m-am apucat târziu de el și azi am vrut să mă trezesc devreme, pe la 7 și 20. Păi, cum de ce? Am ieșit la alergat. După fix un an, am revenit la obiceiul ăsta (anul trecut, tot pe 7 iulie ieșeam la alergat – am scris despre asta aici și din nou aici. Încă două zile și gata).

Eniuei, filmul e o poveste interesantă despre un psiholog (Robert De Niro!) care, rămas văduv după sinuciderea soției, trebuie să fie alături de fiica sa în procesul de vindecare a traumei prin care aceasta a trecut văzându-și mama într-o cadă plină cu sânge. Partea aia de început după care m-am oprit eu aseară se leagă fain de tot mai târziu cu restul filmului. Eu am fost ceva de genul: bă, ej nebun? O_o

Bineînțeles că îl recomand.

2. The Double – Dublura

the double dublura

Ceea ce face filmul ăsta atât de special este faptul că este ecranizarea unei nuvele semnate de Dostoievski, maestru în creionarea psihicului uman – de la înflorirea lui până la degradarea de care este capabil un om.

În film este vorba despre un băiat extrem de timid, care nu are curajul să-i spună nimic fetei pe care o place, nu are puterea de a-și susține punctul de vedere la job și tot așa. Devine super interesant atunci când în acțiune intervine un tip care arată fix la fel, dar care este opusul lui din punct de vedere al personalității – are charismă, știe cum să se facă plăcut de toți cei din jur…

3. The Machinist – Mașinistul

machinist masinistul

Unul dintre cele mai tari filme ever. Chiar emblematic pentru filmele mind blowing…

Personajul principal, Trevor Resnik, este interpretat magistral de Christian Bale, care a slăbit extrem de mult tocmai pentru a intra și mai bine în pielea (și osul) rolului interpretat.

De ce îl consider eu atât de fain? Este vorba, bineînțeles, despre psihic. Mai exact: Acest Trevor Resnik nu a mai dormit de un an. Insomnii din alea grave, nu jucării ca ale mele. :)) La un moment dat, nu mai știe care e realitatea sau cum anume mintea îi joacă feste…

Îți recomand Mașinistul, mai ales dacă îți place să fii pus pe gânduri multă vreme după ce filmul deja s-a terminat… Eu m-am gândit mult ce să răspund la întrebarea asta:

themachinist-who are you

4. Sliding doors – Dincolo de uși

sliding doors

Acțiunea filmului este ușor digerabilă, subiectul nefiind unul foarte sensibil la fel ca în Mașinistul, de exemplu. Dar povestea mi-a plăcut extrem de mult. 🙂

Acțiunea se desfășoară în paralel: după ce este dată afară de la muncă, Helen (Gwyneth Paltrow) merge spre casă. Coboară în stația de metrou, iar de aici acțiunea se desparte în două cărări: pe prima – ea pierde metroul, iar pe cea de-a doua, prinde metroul și ajunge mai devreme acasă decât spera soțul său…

Acțiunea filmului continuă într-o înșiruire în paralel a situațiilor. Mi-am zis de multe ori ba așa era mai bine, ba nu, invers până când finalul m-a lăsat fără cuvinte. 😀

5. Wicker Park – Cărări întortocheate

wicker park

Chiar e bună traducerea titlului. :)) Deși Parcul Wicker deține un rol (loc?) esențial în desfășurarea filmului. La ăsta chiar nu știu ce să zic ca să nu divulg prea mare lucru. E vorba despre o poveste de dragoste plină de suspans, literalmente. Mi-a plăcut senzația pe care am avut-o pe la punctul culminant spre finalul filmului: am avut satisfacția rezolvării unui puzzle cu vreo mie de piese. 😀

Plăcut. Recomand mai ales îndrăgostiților dezamăgiți care fug la prima adiere de vânt. Trebuie să fie fain sentimentul pe care îl ai când ți-ai câștigat iubirea și dreptul la fericire. Chiar așa, cu prețul unor lupte între minciunile altora, orgolii copilărești și timp judecat prea aspru. Iar aberez.

machinist sleep
Mașinistul, din nou.. Chiar vreau să (a)dorm.

Aceste fiind spuse, las aici lăbuțele jucăușe (să fiu și eu în ton cu știrea zilei #tudy) și vă urez Vizionare plăcută, atât de plăcută încât să ajungeți vizionari. Iar aberez.

recenzii opn

Comments

comments

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!