Treaptă.
Distanța apare, te lovește și trage de tine ca de-un câine mort,
Să mergi pe drumul tău, indiferent că doare, că poți sau nu vrei,
Atât ți-a mai rămas când vezi c-ai pierdut, că te simți netot –
Ți s-a rupt craca de sub picioare, atârni numai în clei,
Cleiul copacului de care aveți grijă din clipa unu a lumii tale,
de care ai agățat leagănul alinării rebelei suferinți…
A fi sau a nu fi scrise de noi, lăbărțat, pe câteva petale
ale trandafirilor sădiți în suflet – mă doare, strâng din dinți.
Să scrii balade triste despre ai tăi părinți
Nu-i treabă de copil. Am crescut aici, în suflet rupt în două,
Aștept și nu-i nimic, aud ploaia cum plouă.
Comments
S-ar putea să-ți placă și
