Trunchi de pământ

Am ieșit din burta pământului
pe nerăsuflate.
Am renăscut din pântecul lunii..
martie și-un echinocțiu mi-au fost leagăn.
Primul ecou al plânsului meu
încă-mi este întipărit în glas,
și curge pe pagini scrise-n cer.
Tunete și fulgere răsărite din senin –
Caracterul meu.

Acum știu deja să număr 30 de primăveri.
Am cam crescut,
deși aș spune că se leagă mai bine pământul
în inimă și-n articulații,
țărâna în care am înfipt rădăcini de vise,
prinse în buchet de râme,
azi mi-e mai ușoară
-n piept.

Tata s-a sădit pe sine în căpruiul ochilor mei,
dar și-n ridul dintre ei.
Mama mi-a dat zâmbetul. Pe al său, de tot.
De fiecare dată când eu râd, ea râde.
Mi-au pus sufletul într-un trunchi
de cais.
Sunet butucănos, vorbe din topor, șlefuiesc trăiri,
mă doare fiecare mugur de pământ.