Vlog,  SuperBlog

VIDEO. Trei zile la mare, trei stări la Gala Spring SuperBlog 2021 | Negru Vlogă Ep. 31

În sfârșit, a venit momentul în care mă așez în fața laptopului și încep să derulez. Revăd filmul celor trei zile petrecute la mare, la Gala Spring SuperBlog 2021. Da, după ce anul trecut am avut parte doar de o gală online în decembrie, de data aceasta ne-am putut vedea față în față, am putut savura momente petrecute alături de oameni ce îți devin atât de dragi și familiari încât te întrebi ce ai făcut de ești așa norocoasă să faci parte dintr-o asemenea comunitate.

Dar să le luăm pe rând…

Emoția regăsirii – Cu marea mea, cu plaja și relaxarea șederii la soare

Vineri, cu emoția regăsirii, am plecat la drum alături de Ralucica și Larisa, începându-mi vlogul regulamentar în drum spre mare. Nici nu știu cum a trecut timpul. Am povestit despre o groază de chestii, aparent lipsite de importanță, dar care ne-au ajutat să ne facem un update cu privire la ce s-a mai întâmplat cu noi în anul ăsta pandemic.

Ajunși la Hotel Opal din Cap Aurora (mulțumim pentru ospitalitate și găzduire!), am admirat din balcon peisajul absolut superb ce ni se așternea în fața ochilor.

Mare, grădină cu trandafiri, albastru și alb, culori și cântece de pescăruși

Profitând de vremea bună, ardeam de nerăbdare să-mi revăd marea…

Era tot acolo, cântându-și valurile în stânci, în timp ce pescărușii atingeau sunetele înalte de sus, de pe catifeaua cerului.

Înainte să mergem la masă (la restaurantul hotelului poți comanda a la carte, ceea ce e mare lucru, mai ales dacă vii obosit de pe plajă și nu ai chef să mai pleci prin stațiune), am mai poposit pentru câteva momente (importalizate) pe stabilopozi. Și mi-am colorat amintirile în nuanțele unui apus liniștit, savurând cu ochii un nor în formă de vată de zahăr.

De veghe în lanul de… nămol

La propunerea Danei (hai, să trăiești, să mai vii cu idei!), am pornit spre Festivalul de lavandă din comuna Pecineaga.

Lucrurile păreau promițătoare: aș fi bifat influenkereala cu poze în lanul de lavandă (după rapiță și maci), aș fi savurat o limonadă într-un peisaj relaxant, aș fi petrecut timpul ceva mai diferit decât statul la o terasă… Dar, cum zice vorba unui clasic, frumos n-a fost să fie. :))

1000 de vorbe nu fac un ban (deși, când vine vorba de blog, ar sta altfel treaba). 😀 Nu povestesc mai multe, vă las să vedeți cu ochii voștri cum au fost cele trei zile cu superbloggerii.

Gala Spring SuperBlog 2021

Veți vedea în clipul de mai sus, în episodul 31 din Negru Vlogă, câteva bucățele din discursul meu, al Claudiei, dar și al celor trei bloggerițe situate pe podium: Mirela Crețan, clasată pe locul al treilea cu blogul www.galagieincap.com, Diana Elena Gole pe locul secund,cu blogul www.dealedianei.ro, și respectiv Ramona Cătălina Anastasiu, câștigătoarea trofeului Spring SuperBlog 2021, cu blogul www.casuta-anastasiilor.com. Felicitări, fetele! Mult succes mai departe, să ajungeți acolo unde vă propuneți și să scrieți cu drag în continuare!

Și, așa cum am zis în speech (-ul improvizat, spontan ca de fiecare dată), felicit și toți participanții, finaliștii, dar și sponsorii, pentru că au făcut ca, în vremurile astea nesigure pe care le traversăm, povestea SuperBlog să meargă mai departe.

„Bringing back the wow.”

Ca de obicei, după gală am mai stat la taclale, de data aceasta fără vreo petrecere, muzica bubuind sau noi dansând hore sau sârbe. Dar a fost frumos și așa. Aveam nevoie de interacțiune, de povești, de bancuri spuse la un vin Perfect și simplu (mulțumiri, Daniel!), de râsete până la 3 dimineața pe o terasă de la malul mării. Mai vreau!

Coffee with a view (SUNday morning)

Cam atât pentru azi. Așezați-vă comozi și uitați-vă la vlog. Chiar a ieșit super fain! V-am supersalutat! Să ne revedem sănătoși!

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!