Vrei să vizitezi Japonia? Uite de ce este important să nu pleci de unul singur în Țara Soarelui Răsare
Atunci când întrebi un om care este cea mai mare dorință a sa, există o foarte mare probabilitate ca, printre primele trei răspunsuri, să se afle și visul de a călători, de a vedea alte lumi, de a cunoaște alte culturi, de a străbate lumea-n lung și-n lat.
Cunosc persoane care, deși nu-și permit să viziteze la propriu anumite țări, aleg să se documenteze temeinic, în joacă, și să cunoască statul respectiv din punct de vedere geo-politic, dar mai ales din perspectiva tezaurului cultural pe care acesta ni-l pune la dispoziție. Păstrând această idee, vă voi descrie mai jos un circuit în Japonia, cu o scurtă prezentare a principalelor obiective turistice pe care mi-aș dori să le vizităm. Eu îl privesc ca pe un drum inițiatic, un parcurs al unui european ce se întâlnește pentru prima dată cu Japonia și cultura sa atât de… deosebită. La propriu și la figurat.
Iată 4 motive pentru care este recomandat să mergi în Japonia cu Exact Travel Club!
Înainte de a trece la prezentarea oricărui obiectiv turistic pe care mi-aș dori să îl vizitez în Țara Soarelui Răsare, trebuie să punem la punct anumite aspecte ce țin de organizarea unei excursii în Japonia.
Părerea mea este că, atunci când vine vorba despre o țară complet străină (de la alfabet la cultură și stil de viață), este indicat să apelăm la serviciile unei agenții de turism. De ce? Păi, am în minte cel puțin patru motive:
Agenția de turism te scapă de grijile drumului și a cazării.
Echipa care organizează astfel de circuite are în portofoliu cel puțin câteva unități de cazare cu care a mai colaborat și pe care le recomandă. Astfel, te asiguri că îți petreci nopțile în condiții decente, în siguranță, într-un hotel la care tot agenția face rezervare și te va ajuta să ajungi. Exact Travel Club îți vor rezerva biletele de avion pe rute interne și internaționale, vor încheia pentru tine asigurări de călătorie în străinătate și îți vor pune la dispoziție servicii de transfer la destinație și rent-a-car.
Abonamentul JR Pass asigurat este încă un motiv pentru care îți recomand să apelezi la serviciile agenției de turism.
Japonezii sunt renumiți pentru punctualitatea și eficiența trenurilor (JR – Japan Railways), acesta fiind și principalul mod de deplasare pe tot întinsul țării. Din octombrie 2010, EXACT TRAVEL CLUB este singura agenție autorizată să emită abonamente de tren JR Pass în România.
Însoțitor român vorbitor de limba japoneză, bun cunoscător al culturii și tradițiilor locale
Bineînțeles, atunci când călătorești într-o țară ca Japonia, primul gând te duce automat la modul în care vei comunica și te vei înțelege cu localnicii. Dacă tot ce știi în japoneză se rezumă la feng-shui, sushi, seppuku și katana, atunci este limpede că ai nevoie de un însoțitor care să te ajute cu traducerea.
Alege să mergi într-o excursie în Japonia alături de un ghid turistic Exact Travel Club și uită de grija organizării.
În loc să bâjbâi prin orașe fără să cunoști și să pierzi astfel timp prețios, mai bine ai avea cu tine un ghid turistic profesionist, care să te îndrume și să te informeze cu privire la toate aspectele interesante de pe întreg parcursul circuitului. În plus, agenția de care aminteam îți plătește atât JR Pass-ul pe o săptămână, cât și biletele de intrare la toate obiectivele turistice conform programului.
Circuitul „Japonia cireșilor înfloriți 2019”
Tokyo – Takayama – Shirakawa-Go – Kanazawa – Kyoto – Nara – Osaka – Miyajima – Hiroshima – Hakone (Muntele Fuji) – Tokyo
Cele mai multe bloguri de călătorii recomandă să călătorim în Japonia vara (pentru că este cald și te poți bucura de toate obiectivele turistice) și în sezonul „sakura” (primăvara, când înfloresc cireșii).
„Japonia cireșilor înfloriți 2019” este un circuit special prin care, timp de 13 zile și 10 nopți, putem descoperi atât obiective turistice din Japonia tradițională, cât și aspecte ale Japoniei moderne, cu ale sale orașe impresionante, Tokyo și Osaka.
Este de preferat să mergeți primăvara în Japonia pentru spectacolul de flori… Atunci când spui Japonia, spui cireși înfloriți. Ți se deschid în minte milioane de flori roz, alei îmbrăcate în petale delicate, explozie de bucurie a naturii. O adevărată splendoare!
Dar să revenim pe pista… circuitului. 😀
Tokyo
Luăm startul în această minunată aventură vizitând orașul Tokyo. Un circuit în Japonia cu ghid vorbitor de japoneză îți va așeza în minte mult mai ușor amintiri pe care să le porți cu tine toată viața. Vei înțelege absolut tot ce se petrece în jurul tău, vei asculta informații în limba română și vei reuși să comanzi diferite feluri de mâncare în deplină cunoștință de cauză. :))
Cea mai mare curiozitate pe care o am în legătură cu Tokyo este cea legată de mașinile tunate. 😀 M-am uitat de mai multe ori la Tokyo Drift, am admirat străzile intens luminate și precizia semafoarelor. :)) Dacă aș asista la o „liniuță” între o Toyota și un Suzuki, mi-aș îndeplini una dintre fanteziile pure legate de Japonia. 😀
Alte locuri de bifat în Tokyo:
- Ginza – cea mai cunoscută zonă de restaurante și shopping;
- Koukyo Gaien – parcul din fața Palatului Imperial;
- Senso-ji – unul din cele mai vechi și populare temple din Tokyo;
- Croazieră pe râul Sumida – din vapor, putem admira grădinile Hamarikyu.
- Odaiba, cea mai nouă zonă din Tokyo, este construită pe o insulă artficială. Ajungem aici la apusul soarelui, perioadă perfectă pentru a admira reflexia Rainbow Bridge în golful Tokyo (Tokyo Bay).
- Cu cireșii lui înfloriți, parcul Ueno este și el de trecut pe lista „Obiective de văzut în Tokyo”. Cu o suprafață de 13 ha, Grădina Zoologică Ueno este cea mai veche și renumită din Japonia, fiind fondată în anul 1882.
După ce am plâns până nu am mai putut la filmul Hachito, aș trăi o mare bucurie (în sufletul meu de iubitoare de animale) să văd statuia celui mai loial câine din Tokyo, cel care, după ce i-a murit stăpânul, a continuat să-l aștepte în stația de metrou, zi de zi, timp de 10 ani…
Takayama
Takayama este un mic oraș din regiunea Gifu, înfrățit cu Sibiu din septembrie 2012. Vizita în Takayama se va transforma într-o călătorie către inima Japoniei tradiționale. În centrul vechi al orașului vom regăsi case din perioada Edo (1600-1868), o perioadă în care așezarea prosperă datorită negustorilor locali înstăriți. După ce trecem prin zona comercială și vizităm magazine vechi de câteva secole, ajungem în sfârșit la o degustare de sake (o băutură alcoolică, făcută din orez fermentat), una dintre specialitățile locale.
Pasionată de tot felul de festivaluri, bineînțeles că mi-aș dori să particip la Takayama Festival, considerat unul dintre cele mai frumoase evenimente din Japonia. Are loc de două ori pe an, primăvara și toamna, și atrage anual zeci de mii de turiști.
Shirakawa-Go
Shirakawa-Gob este un sat istoric, așezat într-o zonă muntoasă, de o frumusețe aparte. Declarat obiectiv UNESCO pe 9 decembrie 1995, acesta este recunoscut prin arhitectura deosebită a caselor, construite în stilul inconfundabil Gassho-zukuri. Acoperișul seamănă cu două mâini împreunate pentru o rugăciune, iar motivul pentru care era construit în acest fel era să nu „rețină” zăpada.
Kanazawa
Kanazawa a fost denumit și Orașul de Aur, datorită artizanilor ce lucrau exclusiv cu foiță de aur. Aici vom vizita Kenrokuen, una dintre cele mai frumoase trei grădini japoneze, și Nagamachi, cartierul vestiților samurai, indivizi ce aparțineau nobilimii militare. Arma acestora era katana, considerată cea mai ageră sabie din lume.
Kyoto
Turul acestui oraș se va face cu autocarul, parte în care ne vom adapta încet la stilul de viață al localnicilor. Kyoto a fost capitala Imperiului Japonez timp de secole, așa că vom regăsi în zonă numeroase palate și temple de împărați și shoguni. Ne vom opri la palatul Nijo-jo, fostă reședință a shogunului Tokugawa Ieyasu și a urmașilor săi, la templul pavilionului de aur Kinkaku-ji și la Ryoan-ji sau Templul Dragonului Pașnic. Seara, la o plimbare printr-o zonă mai veche a orașului, cartierul Gion, putem avea norocul să întâlnim și gheișe sau maiko (gheișe ucenice).
Nara
Nara a fost capitala Japoniei înainte de Kyoto, iar în prezent adăpostește, în Parcul Nara, peste 1200 de căprioare. Înainte de perioada budistă, acestea erau considerate mesagere ale zeilor Shinto. În prezent, cerbii și căprioarele se plimbă nestingherite pe străzile orașului. Turiștii le pot hrăni cu așa-numiții „biscuiți de cerbi” (deer biscuits).
Odată ajunși în Nara, nu trebuie să ratăm Templul Todai-ji, cel mai mare templu budist din Japonia și cea mai mare clădire din lemn din lume. Aici putem admira statuia uriașă de bronz a lui Buddha (Daibutsu), ce măsoară 16 m în înălțime și cântărește nu mai puțin de 550 de tone.
Osaka
Fostă capitală comercială a Japoniei, Osaka este un puternic centru comercial, situat în sudul insulei Honshu, în golful Osaka, pe malul râului Yodo. Asemănător orașului Tokyo, acesta este recunoscut mai degrabă pentru arhitectura modernă și industrie, decât pentru conservarea tradiției. Cu toate acestea, Osaka stă foarte bine din punct de vedere al turismului cultural, cele mai importante atracții fiind templele Tammangu , Shitennoji si Temmangu, oraș cu izvoare termale (situat în apropiere), Muzeul de Ceramică Orientală, grădina botanică din parcul Tennoji, Kaiyukan, cel mai mare acvariu din lume și, nu în ultimul rând, Japan Universal Studios.
În partea de sud a orașului, vom găsi mii de locații pentru divertisment, baruri și restaurante, acolo unde vom putea gusta unele dintre cele mai căutate preparate japoneze: Battera (un soi de sushi), Okonomiyaki (prăjituri prăjite), Takoyaki (cu bucățele de caracatiță) și Kushikatsu (bucăți de aluat umplute cu carne, legume sau brânză și prăjite în ulei). Tot în această zonă regăsim și așa-numitul District al Cumpărăturilor, de unde ne putem lua câteva suveniruri pentru cei dragi (Wagashi – un tip de prăjitură japoneză, obiecte de papetărie, papuci de interior, furikake – un condiment pentru orez, conceput dintr-un amestec de pește uscate, semințe de susan, alege uscate și tocate mărunt, un praf de zahăr, unul de sare și glutamat monosodic).
Miyajima
Miyajima este situat pe insula Itsukushima, în apropiere de Hiroshima. Aici se află Itsukushima Shrine, obiectiv turistic aflat pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Hiroshima
Hiroshima este recunoscut ca fiind primul oraș din istorie distrus de o bombă nucleară, de Statele Unite ale Americii, pe 6 august 1945. Între timp, acesta a devenit un oraș vibrant, un simbol al păcii. Vizitatorii Muzeului și Parcului Memorial al Păcii pot avea un moment de reculegere la „domul bombei atomice, A-Bomb Dome”, locul în care a căzut bomba atomică.
Hakone (Muntele Fuji)
Localitatea Hakone este parte din Parcul Național Fuji-Hakone-Izu și este cunoscută pentru nenumăratele izvoare de ape termale.
Situat la o distanță de aproximativ 100 km de Tokyo, Muntele Fuji este cel mai înalt munte din Japonia (3776m). Acesta este considerat un loc sfânt, fiind un simbol recunoscut la nivel mondial ca un simbol al Japoniei. De-a lungul timpului, înălțimea acestuia a atras numeroși alpiniști dornici de senzații tari, dar trebuie să știți că Muntele Fuji poate fi escaladat și într-o singură zi (de vară)! Este recomandat, totuși, să urcați într-un ritm normal, să faceți pauze și, după urcare, să rămâneți peste noapte la o cabană. Coborârea este mai dificilă decât urcarea, fiind realizată printr-o zonă unde solul vulcanic este plin de cenușă și alunecă la fiecare pas.
Indiferent de anotimp, panorama oferită de conul perfect al vulcanului adormit este una pe care o veți salva pentru totdeauna în sertarul cu cele mai frumoase amintiri.
Matsushima Basho Festival și Concursul Național de Haiku din Japonia
Pe lista obiectivelor turistice enumerate mai sus, aș mai adăuga și Festivalul Basho din Matsushima. Mi-aș rezerva o zi numai pentru acest eveniment, chiar dacă orașul nu este extrem de ofertant pe plan turistic. Pasiunea pentru poezie m-ar determina să-mi antrenez ochiul care vede „flori de mucigai”. Cercetând zona pe Google Maps, mi-am făcut o scurtă listă cu posibile locuri de vizitat în Matsushima: Seibu Ryokuchi Park, Nationally designated historic site, Chikamori Archeological Park, Sai River, Hakusan City Museum, Kenmin Seaside Park, Denizumi Temple.
Prima ediție a Concursului Național de Haiku a avut loc în anul 1955 și a fost dedicat comemorării lui Basho. Concursul are loc în sala principală a Templului Zuigan-ji, un lăcaș Rinzai Zen Buddhist.
Matsuo Bashō este pseudonimul literar al lui Matsuo Chūemon Munefusa, cel mai cunoscut poet al perioadei Edo din Japonia.
Matsuo Bashō a perfecționat forma poetică haiku, poezia tradițională japoneză. Episodul de astăzi din #PoeziaSăptămânii este dedicat acestui tip de artă lirică.
Cu gândul la florile de cireș, l-am filmat într-o zi de toamnă târzie, printre frunzele căzute în Grădina Japoneză din Herăstrău…
#Proba15 SuperBlog | Japonia de după cireși by Exact Travel Club
Un comentariu
Pingback: