-
Captivă între atunci și acum. Și ce-ar fi fost dacă..?
Se uită împrejur și privirea-i cade pe obiecte fără să le distingă forma. Doar puțin culoarea. Are în față imaginea nefocalizată a unui haos ordonat. Așa, da, asta voia să spună: fără focus. Lipsă de concentrare? Nu. Poate prea multă. Și scrie: „Știi de ce mor cele mai multe relații? Din lipsă de încredere. Încrederea, dragul meu, este obligatorie. De fapt, așa începe totul: te încrezi într-un om și începi să te lași descusută. Îl auzi cum îți taie ațele de la rănile trecute – același loc, stern tăiat pe jumătate, torace deschis. Vindecată, dar plină de semne. Îi simți degetele cum îți umblă între plămâni și inimă, mai ales atunci…