• (de)Lirice,  Poezia săptămânii

    Așa sună prima ieșire de după 15 mai #PoeziaSăptămânii

    Mi-e teamă să mă privesc să nu-mi strivesc irișii Și mi-e mai teamă să-mi vorbesc de frică să nu mă aud și să m-ating și să îngheț Am pierderi de memorie pe termen scurt dar am niște rețineri și tresar ca atunci când încerci apa din cadă cu vârful piciorului marea cu degetul și cu sarea mi-am tatuat sinele cu un trandafir cu miros puternic de oțet și lăcrămioare Oglindiri cu semne de întrebare – cicatrici de nebună purtare Oare de ce la la la în capul meu? Galben. Șterg. Verde. Apăs. Albastruvioletroșu. Apus. Iar la la las scrisul ca refren (să se repete, șoptesc) la la las scrisul… Așa…

  • Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii…lor de carantină

    De la (o) vreme, gravitația acționează invers Și parcă mi se ridică părul în cap Când văd dimineața cum coboară zorii Obloane peste gură și cerul ei – nu mai am gust și molfăi un abur de cafea ce se-ntoarce-n cană de la prima oră până noaptea devreme miezul pâinii – cea de toate zilele – acoperă acum coaja gândurilor dospite -n cuptorul lui aprilie razele se întorc spre cer raziile pleacă și vin ne acoperim umblăm cu mască pe sub măști și ne ferim acum de oamenii fără Să nu uităm, totuși, cum e să te porți cu mănuși atunci când pipăi un poet

  • Poezia săptămânii,  Radiografia unei zile

    Veronica Micle – Poezii alese…

    Astăzi, 22 aprilie, este Ziua Pământului. Dar este și ziua de naștere a muzei eminesciene, Veronica Micle, născută în același an cu acesta, 1850. Despre Veronica Micle am mai scris pe blog în urmă cu ceva timp. Reaminteam printre altele, în acest articol, cea din urmă poezie a acesteia. Moartea lui Mihai Eminescu a fost o lovitură puternică pentru Veronica Micle. La data de 15 iunie 1889, la aflarea veştii că Eminescu a murit în sanatoriul doctorului Şuţu, aceasta scrie în doar 20 de minute poezia „Raze de lună”. Raze de lună „Ce n-ar da un mort din groapă pentr-un răsărit de lună!” Ai zis tu, şi eu atuncea, când…

  • Poezia săptămânii

    Tristan Tzara – „un bărbat mărunţel şi vioi, cu monoclu“ #PoeziaSăptămânii

    E joi, deci e timpul pentru o nouă poezie a săptămânii. De această dată, protagonistul este nimeni altul decât Tristan Tzara, cofondatorul curentului dadaist. Cine a fost Tristan Tzara? Tristan Tzara este pseudonimul lui Samuel Rosenstock, un evreu născut în Moinești, pe 16 aprilie 1896. La începutul anilor 1910, acesta a semnat și cu S. Samyro, Tristan Ruia, Triste Ane Tzara (fr. „Tristul Măgar Tzara”) sau Tristan Țara și Tr. Tzara. Abia în 1924, Samy Rosenstock și-a adoptat noul nume în mod oficial, după ce a depus o cerere la Ministerul de Interne al României. După cum spunea Colomba Voronca, soția lui Ilarie Voronca, pseudonimul Tristan Tzara provenea de la…

  • (de)Lirice,  Poezia săptămânii

    Acvariul lui Dumnezeu #PoeziaSăptămânii

    Stau la aer Ce faci? Uite, stau În balconul dreptunghiular Undeva la hotarul rotund Al izolării   Vizavi Într-un alt hotar cu unghiuri drepte Într-un alt balcon Dintr-o altă lume Se odihnește un acvariu   Gol   Mă uit la meci, dar Ziceam că acea cutie de sticlă E goală Cu dungi de praf În locul unde, odată, Era orizontul unor pești   Și mă întreb   Ce s-a întâmplat De ce acum acvariul Nu mai găzduiește nimic În afară de aer   Unde-or fi acei pești Care-și plimbau alene Cozile colorate Sub privirile curioase Ale unui om Oarecare   Oare care om?   Poate s-au mutat în casă nouă,…

  • (de)Lirice,  Poezia săptămânii

    Am mototolite-n mine zeci de poezii

    Am mototolite-n mine zeci de poezii Le scriu cu gândul doar ca să le strâng în pumnul autocenzurii sinelui Și să le-arunc (în)apoi în sertarul memoriilor uitate   Mi se zbate o mână-n mine Şi-mi astupă gura ori de câte ori Vreau să-mi strig ceva în poezie Şi mai simt o mână Ce-mi sugrumă plămânii La fiecare inspiraţie   Nu văd niciun vers prea demn de lumina zilei   Zece degete cară o lopată Cu care mă lovesc În fiecare interior În fiecare dimineaţă Când sună ceasul Şi cu care sap câte o groapă Pentru fiecare vis ce atinge finalul înainte să se nască   Cresc în mine Un cimitir…

  • (de)Lirice,  Poezia săptămânii

    Anatomia auto-crimei (în #poeziasăptămânii)

    Scaun pătrat fără spătar în mijlocul camerei Suflet înfășurat în cearșaf alb cu mâinile legate la spate Strigăte imprimate în pereți – tabloul suferințelor. Tălpi goale și unghii roase din carne Circumvoluțiuni descoperite în care pulsează sângele acrusărat Glande lacrimale strânse-n pumni Genunchi zgâriați în cioburi de dorințe Îndrăzneli taxate – bilete motto tolite-n blog Sunet ambiental din corzile vocale obosite Muțenia pământului pe scaunul pătrat. Scena auto-crimei cu neinspirație.

  • (de)Lirice,  Poezia săptămânii

    Am decupat din suflet primăvara

    Am decupat din suflet primăvara și i-am dat forma unui liliac… înflorit și întors cu susul în jos. Visele-mi sunt acum purtate pe aripi de rând|unică. Și-au făcut cuib în odăile inimii mele. Soarele îmbracă grădinile-n verde și scoate la iveală pistruii copilăriei nevindecate. Nopțile-și poartă sprâncenele lunatice ca niște felinare stinse ce fac o tură nocturnă într-o felie de unt din Calea Lactee. Și aș mai avea metafore să-mi descriu Visul. Dar reflecțiile mele ar deveni curând reflexiile tale. Și e prea târziu.

  • Cărțuială,  Poezia săptămânii

    86 de ani de Nichita Stănescu: „Eu nu prea cred că există poeți, cred că există poezie.”

    Deși abia m-am întors de pe meleaguri arădene, am zis că nu trebuie să treacă această zi de 31 martie fără să amintesc de nașterea unuia dintre cei mai de seamă oameni ai culturii române: Nichita Stănescu. 86 de ani de la nașterea Omului poliglot de limbă română La 31 martie 1933, orașul Ploiești a oferit acestei țări un poet de o profunzime incredibilă, un inovator remarcabil al limbii române, un om ce respira poezie. Este cunoscut faptul că Nichita și-a dictat (nu și-a scris) o mare parte din poezii, iar acest lucru oferă manuscriselor lui o valoare și mai mare. Astăzi îmi doresc să îl (re)vedem împreună pe Nichita într-un…

  • Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii: Constantin Brâncuși în Poezia artelor frumoase

    Într-una din călătoriile mele printre cărțile Anticariatului Unu (zona Universitate), am găsit un volum publicat în 1989 de Editura Minerva: Poezia artelor frumoase, o antologie semnată de Marin Mihalache. Ut pictura poesis (Poezia este ca pictura – Horațiu) Pornind de la acest gând, autorul a adunat diferite poeme dedicate artelor frumoase. Dintre ele, pentru poezia săptămânii lui Brâncuși (așa cum este declarată săptămâna în care este ziua de naștere a sculptorului), am ales câteva poezii adresate acestuia, versuri pe care le voi reda mai jos. Pasărea sfîntă – Lucian Blaga Întruchipată în aur de sculptorul C. Brâncuși În vîntul de nimeni stîrnit hieratic Orionul te binecuvîntă, lăcrimîndu-și deasupra ta geometria înaltă…

  • Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii #5 (video) – Lucian Blaga – Bunătate toamna

    Bunătate toamna – Lucian Blaga Pomi suferind de gălbinare ne ies în drum. O minune e câteodată boala. Pătrunse de duh, fetele-şi lungesc ceara, dar nimeni nu mai caută vindecare. Toamna surâzi îngăduitor pe toate cărările. Toamna toţi oamenii încap laolaltă. Iar noi cei altădat-atât de răi azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă prin aurore subpământeşti. Porţile pământului s-au deschis. Daţi-vă mânile pentru sfârşit: îngeri au cântat toată noaptea, prin păduri au cântat toată noaptea că bunătatea e moartă.

  • Poezia săptămânii

    Poezia săptămânii #4 (video) – Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

    Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – Lucian Blaga Eu nu strivesc corola de minuni a lumii şi nu ucid cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc în calea mea în flori, în ochi, pe buze ori morminte. Lumina altora sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric, dar eu, eu cu lumina mea sporesc a lumii taină – şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna nu micşorează, ci tremurătoare măreşte şi mai tare taina nopţii, aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare cu largi fiori de sfânt mister şi tot ce-i neînţeles se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari sub ochii mei- căci eu iubesc şi flori şi ochi şi buze…