• Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Perioada aia greu de (de)scris. Permite-mi o pauză de (la) tot.

    Au trecut sărbătorile, iar Anul Nou m-a găsit cu nu știu câte articole începute.. și lăsate așa, într-o mocirloasă ciornă. Mă simt ca și cum aș începe să trăiesc (prin scris), dar mă opresc undeva la jumătate. Undeva, între viață și apocalipsă. Dar iată-mă din nou în acest catharsis ce mă arde și mă consumă. Îmi întrețin focul interior cu surcele de gânduri ce-mi zbiară dinăuntru: lasă tot și ocupă-te de tine! De mine? Adică de suflet. Am obosit de la atâta sensibilitate și bâjbâi printre filme și cărți, caut întrebări pentru răspunsurile pe care mi le-am dat deja, dar le reneg. Caut confirmări, zice-se. Meditații de începător, atenție la respirație, golește-te…

  • Panseuri

    când două universuri își dau mâna..

    ..are loc un anti-big bang. la fiecare două secunde se mai creează unul. și încă unul. până când pierzi șirul și te oprești din numărat. te prăbușești într-o anestezie totală, uiți de tine, de tot ce erai și îți îmbrățișezi noul eu. te așezi pe iarbă crudă, cu privirea spre stele și te întrebi ce se află pe fiecare dintre ele, ce le face să strălucească în întuneric. și de ce apar în fiecare noapte, chiar de nu le vezi. și te mai gândești la materialul ăla negru pe care ele sunt cusute în fiecare seară, cu aceeași răbdare, de o mână invizibilă. cum ar fi să-ți crești aripi de…

  • Panseuri

    Toamna rămâne mereu fără de septembrie.

    Ați spune că încep s-o iau pe arătură. Cum să încep să scriu asemenea truisme? Ei bine, mă macină de mult ideea asta: Toamna rămâne mereu fără de septembrie. Tragem de septembrie ca de-un câine mort. Pardon, ca de-o vară în comă. Ne facem vacanțe prin țări calde, mergem la plajă și ne mirăm când temperaturile scad sub 25 de grade. Nu se poate, domn’e, așa ceva! A trecut deja vara? Dar eu nu am avut timp să mă bucur încă de ea! Vă sună cunoscut? Muncă, acasă, copii (unde e cazul), griji, probleme cu mașina, certuri cu vecina de la 3 și tot așa. Uiți să te bucuri că ești…

  • Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Luna este cimitirul iubirilor neîmplinite.

    S-a mai dus încă un septembrie. Am tras cortina peste, e întuneric în sală. Ce metaforă slabă. Merg spre fereastră cu paharul de vin alb amestecat cu cola (nu-mi place nimic din ce e sec sau demi) și-mi rezem coatele de marginea ei. Marginea lumii. Ochii mi se plimbă mai întâi pe mașinile ce gonesc pe bulevard, urcă apoi pe siluetele copacilor de vizavi. Privesc luminile din blocurile ce se văd în depărtare. La câteva minute, mai dispare câte una. Cerul are albastrul ăla de 5 dimineața, iar luna se vede dincolo de nori ca printr-un geam aburit de o respirație caldă. Zici că e un ochi dincolo de ochelarii…

  • Aberații,  Panseuri

    Despre porumbei călători, teorie, firea și iubirea

    Sufletului nu-i poți dicta să nu mai simtă. Sau să înceapă să iubească. Poți, dimpotrivă, să omori cu mâinile goale sentimente, emoții, amintiri.. Nu înțeleg cursul acesta al iubirii, niciodată nu l-am înțeles. E împotriva firii și, totuși, atât de uman. Să iubești, să adori, să-ți dorești mai mult, să urăști, apoi să alegi indiferența. Inima nu știe să citească pe buze. E surdă și nu aude cum îi strigă rațiunea să nu-și mai piardă firea pe câmpii. Să rămână cu picioarele pe pământ, să opteze pentru echilibru. Of, e atât de ușor să zic astea din taste! Simt o pânză de păianjen cum îmi încețoșează privirea ori de câte…

  • Frânturi de suflet,  Panseuri,  Radiografia unei zile

    La mulți ani, Caddillac! #MafiaPeViață #FrațiDeFapt

    Inițial, am vrut să scriu o postare pe Facebook cu „La mulți ani, Caddillac!”, dar mi-am spus că am mai multe de scris despre treaba asta. Și că, totuși, aș vrea să nu se piardă gândurile astea undeva pe un perete și așa aglomerat cu tot felul de alte sentimente.. Îngeri pierduți.. Ascultam acum 15 ani piesa asta (aveam cam tot atâția ani) și nu făceam altceva decât să simt. „Acasă-i altfel, sunt ai tăi prezenți..” Îi aveam pe ai mei și luam treaba asta de-a gata. Habar nu aveam, de fapt, cât de norocoasă eram. Dar știam un lucru sigur: eram fericită. Mă simțeam protejată, lipsită de griji, liniștită..…

  • Panseuri

    Scrisoare fără nume 6. Am rămas tablou.. Și două săptămâni.

    Mă apuc din nou de scris(ori). Da, m-am lăsat de tine o perioadă. M-am simțit ca atunci când te minți că nu ți-e poftă de o țigară, că vei reuși să te lași. De data asta. Sevraj. Tremurul mâinii ce-mi aluneca peste ochi cu apă rece, liniștea țiuită în urechea stângă, dimineți cu o singură ceașcă de cafea pe birou. Pagini goale, rămase pline de mine. Aș spune de „noi”, dar aș minți. Nu mi-am imaginat că voi aduna atâtea zile de nescris. Am strâns (la piept) imagini întipărite în celulele miocardului, desenate pe retina ochilor căprui. Obosiți și neplânși. Am râs cu ochii în câteva rânduri. Eu nu mai…

  • Panseuri

    Cerne-mi faptele de vorbe..

    Am zis că voi lăsa foaia goală ori de câte ori aș dori să scriu despre tine. Să o dezbrac de litere și să le arunc pe podeaua privirilor mele. Să râd de ea și să o întreb: De ce mi te așezi iar sub degete, copilă nebună? Ea să rămână tăcută, chircită pe o jumătate de pat la fel de goală. Am făcut asta de nenumărate ori. Am amânat, am descoperit lucruri noi, am lăsat-o goală, înghițindu-mi gândurile unele după altele, ca un fenomenal autocanibalism la care se oripilează orice vis sau gând pozitiv și fuge. Rămân în urma lor doar idei ciopârțite, miezuri de sentimente, fetuși de iubire..…

  • Panseuri

    Grădina mea secretă

    Am adunat în mine zeci de ani. De animale, adică. Pe unele am reușit să le îmblânzesc. Prea mușcau din fierul rece al zăbrelelor și urlau noaptea la lună. Cu răbdare, am reușit să intru în cușca sentimentelor și le-am mângâiat pe creștet. Țineam în palme inima. A mea și a lui, pe jumătate mușcată. Nu știam să mă joc frumos. Nici acum nu știu.. Am auzit, de-a lungul timpului, țipete groaznice și răcnete jelite, blesteme venite din gură de moarte. Vreau să cred că nu veneau din mine. Poate mă învecinam cu alte grădini secrete și m-am molipsit. Vântul de aprilie poartă cu sine, dintr-o grădină într-alta, polenul simțirilor.…

  • (de)Lirice,  Panseuri

    si-am plecat.

    nu am vrut sa adorm fara sa scriu ceva. shh! nu mai intreba ce. ceva. atat. si ma grabesc sa torn litere in situatii ca sa-ti desenez stari. alerg incotro ma duc gandurile si, totusi, stau triunghi. iar te uiti crucis si te gandesti oare ce-a vrut sa spuna autorul.. indeparteaza-te, ti-am cerut. asa vei vedea lucrurile mai clar. mi-au amortit ochii si unghiile cu care lovesc in taste. mi-a adormit sufletul inaintea venirii primaverii. mai stai! mi-am zis. si-am plecat.

  • Panseuri

    Gânduri de Valentine’s Day și viața fără social media

    „Nu am mai scris de mult cu pixul pe o foaie. Și am înțeles că adevărații scriitori așa fac. Eu mi-am pierdut skill-ul. Îmi spun mereu că nu am timp. Nu am timp să gătesc, să scriu cu mâna mea, să iubesc.. Scaunul din fața mea e gol? Când s-a întâmplat asta? Când m-am oprit din viață? *** Am în gură un gust amar. De la cafeaua neagră băută fără lapte. Și fără tine. *** Inimi – prăjituri, baloane, plușuri, petale… Și nici urmă de iubire. *** Dacă nu m-aș cunoaște, aș spune că am îmbătrânit. Că mi-am pierdut chiar și capul. Dar sarcasmul, niciodată. Vive l’amour! *** Știu că…

  • Panseuri

    Scrisoare fără nume 5 – Mi-ai reamintit că-mi place să scriu.

    Acum ar fi trebuit să alerg printre visele calde ale unei nopți de iarnă. Iar stau în bezna albăstruie, iar îmi scriu degetele o scrisoare. Am plicul alb pus pe masă, așteaptă doar să-l închid și să scriu numele destinatarului. E nehotărât. Nu știe ce poveste va mai purta în el de această dată.. Am scris multe de-a lungul timpului. Fac și literatură (așa zic eu când vreau să scap de întrebările curioșilor), mai scriu și din amintiri. Iau sentimente încercate de-a lungul timpului, le împletesc cu cicatricile de pe cord, le leg la gură cu puțină imaginație și le scufund în puțul rațiunii. Când scot ciutura aia din fântână,…