Frânturi de suflet
Am vrut să șterg categoria asta, dar presimt că voi avea nevoie în permanență de o „ciornă” care să-mi țină loc de șervețel atunci când mă cuprind stările nevrotice. :)
-
prin ochii copilului meu mă privește Dumnezeu
Copila mea, te am aici de 6 luni și tot nu-mi vine a crede că exiști credeam că perfecțiunea nu există dar am atins-o eu îți spun am atins perfecțiunea pielii tale, a glasului tău, a privirii tale, Copila mea. mă învăluie o căldură pe tot dinăuntrul meu când mă gândesc la tine căci te iubesc cum nu mă știam capabilă s-o fac. e ca și cum am un soare în loc de inimă, iar inima mea toată ești tu, Copila mea. ai aprins în mine nu doar lumina vieții, dar și frici nebănuite, temeri necunoscute sau uitate. ți-aș crea brațe invizibile croșetate din praf de vise și puteri de…
-
cum să moară viața?
și-atunci când moartea nu-ți dă pace și-ți adulmecă urmele orice-ai face și-orice gând îți cutremură pe buze n-ai ce-i spune primește-o în casă așaz-o la masă și oferă-i ceva cald un zâmbet și chiar o țigară cum să moară moartea? nu trăi cu fuga-n sân nu trăi de dragul de-a trăi mai mult că vine ziua sau noaptea ca hoții în care, în cel mai bun caz, nici nu știi că atunci vei fi avut ultimul vis ultima alarmă pusă ultima îmbrățișare înainte de somn de somnul din care nici moartea nu se mai trezește cum să moară moartea? ești plin de viață, dai pe afară planuri, visuri, fire de…
-
S-a dus și 2022. Hey, 2023, show me what you got!
E 31 decembrie, aproape ora 18. Am în gând de câteva zile articolul de față. Și am zis să aștern aici câteva gânduri despre anul ce tocmai se încheie… S-a dus și 2022… Per total, a fost un an bun, dacă aș face o medie. Foarte bun, din anumite puncte de vedere. Dar a fost și foarte dureros. Unul dintre acei ani triști, ce mi-a mai știrbit din suflet. Încă o bucată. După câteva luni de suferință, Neagra mea li s-a alăturat membrilor familiei mele ce nu mai sunt pe acest pământ. Cel puțin, nu în mod vizibil… Nu am povestit aici, pe bloguri, până acum. Am scris despre, dar…
-
Respiro.
Cifre, litere, semne provenite dintr-o altă lume, unghiuri, simboluri, voci… Îmi sunt toate perdea atunci când mă așez să scriu. Din tot haosul ăsta, eu ar trebui să aleg cele mai potrivite cuvinte ca să pot forma propoziții lizibile, pentru voi. Terapeutice, pentru mine. Învăț să respir. Trag aer în piept dimineața când deschid ochii și încerc să o fac conștient. Respir, deci exist. În goana asta nebună a noilor drumuri pe care am apucat, nu m-am oprit o jumătate de oră, o oră, să-mi aștern gândurile despre anul ce tocmai a trecut. Făceam asta aproape la fiecare final de an. Acum de ce nu a mai fost așa? Pentru…
-
Am fost în Rai! Raiul Animalelor – parcul liniştit al unui foarte dureros rămas-bun
A fost duminică şi a fost soare. Au mai fost şi alte duminici cu soare, dar niciuna ca aceasta. Am fost în Rai, unul mai trist, copleşitor şi… pământean. Adică în Raiul Animalelor. Raiul Animalelor se află în satul Căţelu, pe Strada Apusului, nr. 1. Coincidenţă? Am plecat de acasă cu sufletul strâns. Ştiam că voi fi copleşită, că mă vor lovi în plin cele văzute acolo, dar m-am îmbărbătat. Voi fi bine, am trecut prin altele şi mai şi. Ce putea să se întâmple? De pe Bd. Theodor Pallady, chiar înainte de a intra pe Autostrada A2, am făcut stânga, spre Căţelu, apoi imediat dreapta, pe un drum lăturalnic.…
-
Îmi doresc ceea ce nu am
Întotdeauna m-am învârtit în jurul unei idei. Bine, în jurul unei MARI idei, din care s-au răsfirat apoi altele din ce în ce mai mici, întocmai cum pleacă dintr-o tulpină de copac un snop de rădăcini. Nu voi începe cu vremea copilăriei. Atunci nu înțelegeam prea bine felurile de a fi. Eram și atât. Mai târziu, când am început să trag cu ochiul în stânga și în dreapta mea, am observat că toți ceilalți copii erau diferiți. Doh! Am avut mereu în interior un zbucium surd, o hiperactivitate ce venea de dincolo de mine, de parcă eram două persoane într-una singură. Gânduri… Multe, amestecate, întrebări despre toate. Mi-am dorit mereu…
-
Experiența interviului cu mine, proiectat în timpul concertului RFG 2 – B.U.G. Mafia la Arenele Romane
În urmă cu puțin timp, acum vreo două săptămâni, mi s-a propus să acord un interviu în care să vorbesc despre concertul RFG 2 (Românie, fă gălăgie 2!) susținut de B.U.G. Mafia, eveniment ce a avut loc pe 8 iunie la Arenele Romane. Să mai spun că m-am bucurat enorm de această oportunitate și că am zis da în secunda imediat următoare? 😀 B.U.G. e pentru suflet, e pentru minte… Scriu aceste rânduri și pentru voi, dar mai ales pentru mine. Să nu uit, să-mi amintesc mereu de clipele în care am simțit până în miez de suflet fiecare beat, fiecare vers, fiecare strigăt din public… Cu o săptămână înainte…
-
Despre timp, dor și dragoste. 20 ianuarie și 9 ani fără Alinu meu
20 ianuarie 2019. Așa am denumit documentul ăsta atunci când l-am creat de dimineață. Și mă gândesc de atunci ce aș putea să scriu despre ziua de astăzi. Sau despre acest 20 ianuarie ce a devenit zi de aducere-aminte din 2010 încoace. Uneori, cuvintele îmi sunt cele mai bune prietene, mă ajută să ies din impas sau măcar așa îmi dau impresia. Mă ascultă, mă ridică, dar îmi sapă și o groapă adâncă spre nicăieri. Azi îmi sunt potrivnice. Încerc să le adun laolaltă și să le las să iasă la suprafață într-o ordine cât de cât lizibilă. Dar, atunci când vorbesc despre sufletul meu ciobit în două locuri, nimic…
-
nu mai pot să scriu
încerc. dar simt durerea cum icnește în mine la fiecare tastă apăsată. la ce bun tot chinul ăsta? și cică să faci terapie prin scris.. nu mai pot să scriu. și nu e vorba că nu aș avea de povestit, dar parcă am devenit mai egoistă. le țin doar pentru mine. tot, pe toate. știi când amâni momentul scoaterii bandajului de pe o rană? doare al dracului de rău când faci asta cu propriul suflet. ai citit? cu propriul suflet. ar trebui să smulg dintr-o singură mișcare și să-mi dau timp să mă vindec. of, timp.. iar ajung la „timp”. răbdare, georgiana! ei, aș! dar când am avut eu așa ceva?…
-
O pisică neagră a împlinit 7 ani!
Sincer, m-am luat cu altele și am uitat de aniversarea „bloguțului meu drăguț”, cum obișnuiesc eu să-l alint. Plus că nu-s doar 7 ani de o pisică neagră. Sunt vreo 11-12, nu mai știu exact. Povestea e mai compliqué. Așa cum am mai povestit în alte rânduri, faza cu „o pisica neagră” a început cu o adresă de e-mail. Voiam un nickname, altul decât cele pe care le folosisem până atunci și mi-am dorit ceva care să nu conțină numele meu. Sau prenumele. Așadar, am început să mă gândesc, să sortez, să evaluez. Îmi plac pisicile de când mă știu. Copilăria mea este strâns legată de amintirile cu aceste ființe.…
-
Scrisoare fără nume 9. Nouă
Draga mea, Încep așa pentru că în acest fel știu că se deschide o scrisoare. Dar nu-mi ești dragă întotdeauna. Mai ales când începi să.. #overthinking. Totul, dar totul trebuie supus întrebărilor? Nu. Liniștește-te. Și nu mai căuta liniștea în exterior, în modul în care îți așezi pixurile în suportul de pe birou, în documentul excel în care îți organizezi ideile într-un mod ce-ți trădează OCD-ul, ci, ai ghicit, în tine. Draga mea, te ai pe tine. Cu toate ale tale. A venit septembrie. Îți place toamna, aproape că îți zici că acesta este anotimpul tău. Dar nu înseamnă că-ți trădezi primăvara ta și echinocțiul zilei de naștere. Bucură-te de…
-
Text cu dor
Nu am mai scris de mult despre frânturi de suflet, deși îmi simt în piept cioburile ultimei vizite acasă. Le am acolo cusute în mușchiul cordului și mă înțeapă cu fiecare zvâcnire de viață. Parcă am fugit de mine și de ceea ce aș putea să scriu aici. M-am blocat printre alte articole distante. Le recitesc și-mi dau seama de fuga mea. Recenzii, filme, evenimente, case memoriale. Toate reci. Scrisul meu se adapă din călimara cu gheață în ultima vreme. Fug. Am zis să mă descătușez dintre crengile reveriei și să aștern aici ce aș fi zis acum o săptămână. Am fost acasă. Iubesc natura, știi doar. Și cu precădere…
