• Frânturi de suflet,  Playlistul lunii

    Playlistul lunii.

    Am categoria asta de multă vreme pe blog, dar nu am folosit-o atât de mult. Din păcate. Pentru că muzica a ocupat mereu un loc foarte important în viața mea – mi-a deschis lumi noi, m-a lăsat să visez, m-a luat pe după umeri când mi-a fost mai greu și mi-a zis că totul va fi bine. Când am descoperit muzica aveam câțiva anișori, știu că dansam pe orice melodie și rețineam versurile foarte ușor. După Ace of Base, Nana, DJ Bobo sau La Bouche, mai târziu, prin ’98, am descoperit albumul adus de Alin acasă, De cartier – B.U.G. Mafia. De atunci, viața mea s-a scris altfel. Opțiunile au fost altele,…

  • Frânturi de suflet

    7 luni.. (20 august 2010)

    „Azi se fac 7 luni.. 7 luni de când nu am mai vorbit… Nici nu știu ce aș putea să spun, să scriu pt că mi`e teamă că nu voi exprima exact ce simt. Din punct de vedere fizic, o durere în piept, durere surdă ce e acolo în fiecare clipă, durere cu care m`am obișnuit, face parte din mine. La fel și lacrimile zilnice pe care le vărs.. La fel și toți fiorii ce mă trec de câte ori îl simt lângă mine, deseori.. Dpdv psihic, sunt ruină. Încerc să`mi mențin zidurile drepte să pot adăposti mai bine acest gol imens.. Nu trebuie să arăt nimănui nimic din toate…

  • Aberații,  Despre mine și ce lucruri minunate fac eu

    Tonuri de roşu.

     Mă simt extraordinar. Am în faţa mea o lumină orbitoare ce îmi străpunge ochii cu suliţe dureroase. Aproape lăcrimez. Simt că nu am niciun gram de frică, iar trupul l-am lăsat undeva în urmă. Un vânt călduţ îmi mângâie tenul, am palmele deschise şi îl simt trecându-mi printre degete. Un porumbel calm îmi zboară deasupra creştetului şi scoate un sunet ce creează un psalm trist. Înaintez, dar nu păşesc. Tălpile arse sunt acum vindecate, nici măcar nu mai am cui să îi arăt cât pot fi de tare.. Solitudine. Şi o stare interioară febrilă, vizibilă exterior în flăcări de gheaţă. Nu pot desluşi nimic din ceea ce este în jurul meu, dar…