și m-am urcat în turnul meu de fildeș, să mă arunc în brațele tale de dumnezeu orb. am crezut în tine ca un surd ce urmărește semnele din mâini și nu înțelege de ce e absurd să taci și să faci. fapte, nu vorbe, aici, acum, nu răspoimâine, când mai plouă, dar nici eu nu mă cred când spun că pot să fac ce-ți cer. și m-am sucit iar ca un fus ce-ți alunecă printre degete, n-am fost deloc și tot s-a dus, puteai să fii și nu mai este… înșir cuvinte pe o ață pe care te oblig să mergi, și versul de rimă se agață, dar mie-mi place…