-
Mai vino, tată, pe acasă…
Uite, colo, în miez de noapte,Cine-mi vine, cine-mi bateLa fereastra dinspre drum –Acum vii? Sau pleci acum? Da, e tata, vrea să-mi spunăCă e bine-n lumea bună,Dar să am grijă de mamaCă-i bolnavă azi sărmana. Să nu uit să-i deschid poarta,Să îi fac mai blândă soarta,Că prea a tras și a pătimitDe cât de mult ea ne-a iubit. – Și acum plec, îmi zise el,Mă strânge-n brațe ușurel,Îmi sărută ochii plânși.Eu îi spun cu pumnii strânși: – Lasă-mi, tată, măcar dorulC-ai plecat lângă odorulTău, cel iubit și supărat,Că s-a dus și l-ai urmat. Lasă-mi și un semn pe drum –O brumă de vise-n scrum,Să vii să-mbătrânești în casă,Să stai cu…
-
Vai de capu’ nostru!
Nu mai poți să susții ceva sau pe cineva că, gata, „te-ai dus pe fentă”. Și culmea e că susțin asta fix oamenii care, cel mai probabil, sunt deja fentați de știm noi cine. La fiecare postare despre protestele din Piața Victoriei, există cel puțin un postac lătrău, care vine și-ți explică ție cum stă treaba și cum nu știi cine ești tu în viața ta. Că ești *insert here orice apelativ jignitor* și că oricum în locul actualilor din justiție vor veni alții și mai hoți. Concluzia? Ce rost are să te inflamezi? Mai bine șezi pe fund în canapeaua ta pufoasă, la căldurică, la un meci. Mai un…
-
Târgul, fusta și emoțiile
Doamne, cât e de complicată viața asta a omului! Și a mea, deci. Când nu se întâmpla nimic notabil, când tot ceea ce făceam se baza pe o rutină strictă, intram într-un soi de tristețe diferită de tot ce am trăit până să devin mamă. Se amestecau în sufletul meu mii de sentimente contradictorii, deși, rațional, știam de ce așa și nu altfel. Aș fi stat non-stop să-mi privesc copila (ceea ce aproape că mi-a reușit), o sorbeam din priviri și aș fi strâns-o la piept în fiecare secundă a existenței ei pe acest pământ. Apoi, când mă uitam în direcția laptopului sau a agendei de planificat evenimente sau alte…
-
„Greu de glumit” cu Teo, Vio și Costel – Ce am învățat din show-ul de stand-up de la Sala Palatului
Întotdeauna, de când mă știu, mi-a plăcut să râd. Dar nu așa, oricum, hihihi. Îmi place să râd cu gura până la urechi, cu ochii mici și lovind cu palmele în coapse. Practic, râsul e o a doua natură a mea. Pasiunea mea pentru stand-up a venit firesc, pe… nesimțite. Nu urmăresc în mod activ și cuprinzător stand-up-ul din afară, dar îi pot numi pe doi dintre cei care mi-au schimbat multe perspective: George Carlin și Ricky Gervais. Pentru mine, ei sunt de referință. Ce să mai, îi iubesc. Revenind pe meleagurile noastre, am urmărit cam tot ce e de urmărit pe YouTube și, mai nou, pe Comedy Box. Nu…
-
#Leapșa13 | Toamna asta m-a învățat că…
Toamna e anotimpul care te obligă să încetinești puțin. Să stai mai mult în casă sau, dimpotrivă, te îmbie la plimbări lungi, să asculți frunzele cum foșnesc sub tălpi, să-ți bei cafeaua fără grabă (ideal!). Și, inevitabil, să te gândești la tot ce s-a întâmplat în ultimele luni. Noiembrie, ultima lună de toamnă. Mai avem vreo 54 de zile până la Crăciun, se termină și 2025. Așa că m-am gândit să lansez o leapșă simplă, dar plină de sens: „Toamna asta m-a învățat că…” O leapșă despre schimbări, revelații mici (care o fi diminutivul?) și lecții personale, uneori amuzante, alteori profunde. Toamna asta m-a învățat că… Melancolia poate fi un…
-
Poezii de toamnă – Câteva versuri îmbibate de melancolie. Ș-un clip. Două
Ce să vă mai zic în această introducere? Că mă fascinează toamna? Că mi-e muza cea mai apăsată, darnică și sâcâitoare dintre toate anotimpurile? Se pare că așa a fost pentru toți poeții. Am adunat doar o brumă de poezii de toamnă. Sigur, lista rămâne deschisă. O să revin și cu altele mai din vremurile noastre. Până atunci, vă las cu cele de mai jos, devenite clasice, zic. Să-mi spuneți în comentarii care vă este preferata. Iar dacă nu se află printre cele de față, aș fi curioasă cum ați completa voi lista. Poezii de toamnă Note de toamnă – George Bacovia Tăcere… e toamnă în cetate… Plouă… și numai…
-
(în)tâmplă
mi-am pus palmele împreunate sub tâmpla dreaptă și m-am întins trosnind pe partea frumoasă a păturii am lăsat o furnică să-mi străbată carnea să-mi preia mirosul și să meargă cu el până departe în cuibul ei astfel, voi reuși să-mi fac prieteni necunoscuți într-un cimitir de insecte și stând așa, ca la-nceput, aud râmele cum își strâng inelele fără promisiuni viermii așteptându-și hrana și apa cum părăsește pământul precum părăsește speranța pe călătorul ce poposește lângă o fântână secată în lumea asta există căței duși la o margine și lăsați în urmă copii nou-născuți părăsiți de pântec (nu invers) ursoaice fără case păduri fără copaci libertate online prost înțeleasă fără…
-
Vecina
Deși nu mă gândeam la ea inițial, uite că Vecina a găsit cumva o cale să se insinueze și să devină, culmea, alegerea evidentă. Am ieșit cu mama la film și am trecut pe rând prin mai multe întrebări: la ce film să mergem, oare ajungem la ăsta, thriller, românesc, animație? Etc., etc. Și fix la casa de bilete mi-am dat seama care e… aleasa. Vecina. Sau atunci când blocul devine teatru de război Imaginează-ţi că te muți într-un bloc liniştit (sau măcar aşa credeai). Într-o zi, apare ea, Doina, 55 de ani, cu scopul clar: s[ fie liniște. Dar nu orice fel de liniște. Una absolută. Știți vorba aia:…
-
niște muze
aceștia nu sunt doi ochi sunt cercuri prin care se revarsă viața însăși când nu mai ai idee cine ești te învârți în cerc și dai din colț în colț aceștia nu sunt iriși sunt începutul începutului ovule ce se împrietenesc cu mii de idei masculine înghesuite în hăul infinitelor probabilități aceștia nu sunt ochi de bufniță ce stau atârnați în întuneric sunt două roți ale timpului ce alunecă pe o altă cale lactee spărgând în sine mii de galaxii sunt doi vulcani priviți de sus ce au erupt în milioane de vise și s-au stins în propria cenușă sunt două promisiuni așezate pe inelare invizibile a doi îndrăgostiți de…
-
Ritualul meu din fiecare dimineață și mult bla, bla
Am vrut să public articolul ăsta pe 1 octombrie, dar ziua a fost dedicată în totalitate altei activități. De suflet. Poate, voi vorbi despre asta cândva. Deocamdată, povestim despre altele. Nu simțiți și voi că luna octombrie înseamnă, cumva, un nou început? Citisem undeva că, pentru unii oameni, Anul Nou începe în cea de-a zecea lună. Nu în martie, nu în ianuarie. Ci în acest octombrie când sumbru, când însorit și ruginiu. Când cauți mai cu poftă ceașca în fiecare dimineață. Când începi să pui haine groase pe tine, să folosești mai des umbrela, când cafeaua capătă o nouă semnificație. Sau tot veche, dar reînnoită cumva. Vezi această postare…
-
POEZIA. Ce-ar fi să merg la un curs despre?
Atunci când trebuie să vorbesc despre poezie, nici măcar nu știu cum să încep. Parcă nu-mi pot expune ideile, nu le pot organiza, nu văd cum aș putea teoretiza poezia. Poate că manualul de limba și literatura română din clasa a XI-a m-ar contrazice. Sau m-ar trage un pic de mânecă. Hei! Ai uitat că am fost prieteni buni un an de zile? Ba chiar mai bine de atât, aș spune. Pentru că mi-a plăcut atât de mult materia dintr-a unșpea, încât îndrăznesc să spun că a fost una dintre cele mai active perioade din viața mea dpdv al scrisului. Atunci m-am înscris pe la concursuri literare, poate că am și visat…
-
ce-ar fi?…
ce-ar fi lipsa fără dor? ciupercă fără picior ce-ar fi carul fără boi? un Grigorescu în ochi goi ce-ar fi o perdea fără fereastră? un simplu material de plasă ce-ar fi câmpul fără maci? o vatră fără colaci ce-ar fi umbra fără soare? ar fi nisipul fără mare ce-ar fi floarea fără de grădină? un grand jeté fără balerină ce-ar fi poetul fără poezie? un credincios și-o erezie
