Frânturi de suflet
Am vrut să șterg categoria asta, dar presimt că voi avea nevoie în permanență de o „ciornă” care să-mi țină loc de șervețel atunci când mă cuprind stările nevrotice. :)
-
De azi e altceva.
De azi e altceva 🙂 (Entry for March 06, 2009) Așa cum am zis mai sus, de azi e altfel. E 4 jumate dimineața.. nu mi-e somn pt că am adormit devreme rău. Am fost foarte obosită.. și dacă mă gândesc bine, nu mă voi odihni până în momentul în care voi fi complet singură, eu cu gândurile mele nebunești, eu cu mine și atât. Nu mai vreau să mă citeasCă careva (!), nu mai vreau să fie ca și până acum. Și dacă vreau ceva, automat așa va fi. De ce? Because i said so. Se spune că atunci când ești nefericit, supărat, amărât etc., devii poet. La mine,…
-
Încă un copipeist din.. trecut
Moto : Am ajuns aici, la nadirul sufletului meu.. Sunt trista.. Ploua.. E urât si greu Sa trec peste tot mizerul din jurul meu.. Asta scria pe prima pagină a dosarului în care îmi strânsesem rândurile poeziilor mele.. Asta am considerat esența gândurilor de atunci. Eram elevă la liceu.. Iar influența lirismului bacovian se observă fără să ai nevoie de prea mare experiență în domeniu. Singurătate In lumea asta plină de durere Nu vreau altceva decât fericire, Vreau sufletu-mi gol și rănit Să fie senin și mult prea fericit!