Gură amară şi senzaţie de usturime, Suflet gol împins în plină mulţime, Cu gândul firesc la Sfânta Treime, Îmi confund uneori propria mărime. Şi tot strig mereu în praf şi stânci Şi trupul coboară-n goluri adânci Cu scâncete şi plâns greu de prunci – Tu să nu cazi, după mine să te-arunci!