(de)Lirice

Tăierea mieilor.

Gură amară şi senzaţie de usturime,
Suflet gol împins în plină mulţime,
Cu gândul firesc la Sfânta Treime,
Îmi confund uneori propria mărime.

Şi tot strig mereu în praf şi stânci
Şi trupul coboară-n goluri adânci
Cu scâncete şi plâns greu de prunci –
Tu să nu cazi, după mine să te-arunci!

Şi dacă-ar fi să plouă, lasă, nu plânge!
Deja că sufăr eu, crede-mă, mi-ajunge!
Iau stele de pe cer şi le prefac în sânge
Prin vene să curgă, durerea să-mi alunge.

Fugi acum, dar! Nu te uita în urmă!
Eu mă afund fără să cânt, în turmă..
Semn de dragoste, ai să vezi, o brumă,
Însă buzele-mi vor fi legate cu sârmă!

Tăierea mieilor.

Comments

comments

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat: