-
Imagini de la petrecerea bloggerițelor. Sau 8 Martie la Arc de Triomphe.
Helău! Întrerup aici seria articolelor mele înscrise în competiția Spring SuperBlog 2016 și reușesc, în sfârșit, să vă arăt câteva imagini de marțea trecută, de la petrecerea bloggerițelor. Începutul Anul trecut, pe vremea asta, vorbeam cu Mădălina cum să facem, domnule, și noi un blogmeet bucureștean. Că ne uitam cu jind la mai organizații moldoveni și cu invidie la mult mai uniții olteni și mna, voiam și noi. Am avut câteva încercări pe Cinema Studio sau alte întâlniri, dar nimic concretizat. Abia luna trecută, când ne-am întâlnit (cu nu știu ce prilej, nu mai țin minte), am stabilit că suntem deja destule persoane să o punem ad-hoc de-un blogmeet. Așa…
-
Fericirea are chipul tău.
…al meu, adică! 🙂 Și al mamei mele. Astăzi este 8 Martie, prilej cu care nu-i voi spune La mulți ani! (pentru că am făcut-o deja), dar cu care îmi aduc aminte de copilărie, ca în fiecare an, ca în orice zi… Acolo îmi regăsesc fericirea, în curtea casei părintești, în patul în care am crescut eu cu frații mei și în care săream de pe șifonier. Acest 8 Martie, această zi atât de specială în toată lumea, mă îndeamnă la meditație, dar și la acțiune. Vreau pentru că pot! – acesta este versul și verbul meu de acțiune. Îmi găsesc motivație în renaștere, îmi place să spun că primăvara este…
-
8 Martie, în fiecare zi.
Mă nasc mereu, pe zi ce trece Respir mai ușor Căci vocea mamei mă petrece peste tot, cu dor. Și lumea toată e a mea Când o aud că spune: „Să ai grijă, fata mea, Atunci când ieși în lume! Sunt oameni mulți și răi afară, Ferește-te de ei cât poți! Eu mă rog în orice seară Ca vorba să-mi socoți.