Cu lacrimi de oțel îmi ascut cuțitul pentru rana Pe care mi-o vei face mâine, dar mă alin cu pana Mea cea nefirească, blajină și pacifistă dulce, Mă îmbracă-n scriitor.. și vine.. și se duce..   Am ascuns în mine fiara groaznică și anxioasă, M-am furișat acum la masă, la fereastră, Luna grețoasă c-un rânjet palid și curios îmi spune Să nu mă mir că-s piatră din valuri și spume.   Puternică și slabă, mă joc acum în versuri goale, Sunt liberă în cuget, din tâmple până-n poale. Iar vei veni de mâine cu lacrimi drept țel, Dar nu voi fi acolo.. Doar beznă și oțel.