Răcnet în surdină.
Cu lacrimi de oțel îmi ascut cuțitul pentru rana
Pe care mi-o vei face mâine, dar mă alin cu pana
Mea cea nefirească, blajină și pacifistă dulce,
Mă îmbracă-n scriitor.. și vine.. și se duce..
Am ascuns în mine fiara groaznică și anxioasă,
M-am furișat acum la masă, la fereastră,
Luna grețoasă c-un rânjet palid și curios îmi spune
Să nu mă mir că-s piatră din valuri și spume.
Puternică și slabă, mă joc acum în versuri goale,
Sunt liberă în cuget, din tâmple până-n poale.
Iar vei veni de mâine cu lacrimi drept țel,
Dar nu voi fi acolo.. Doar beznă și oțel.
