• (de)Lirice

    eu tic, tu taci

    miez de idei în noapte – mă cuprinde liniștea pe după umeri, buze și coapse. îmi confund scrisul cu un cântec de leagăn, de la atâtea vise nu-mi mai încap în piele și fug către răsărit cu pași înceți, a/lene, de rac. doamne, oare ce mă fac acum, între foaie și copac, mâine, între ocean și-un lac… adun din amintiri nisipul să fac cumva s-opresc timpul în clepsidra-n care ți-am memorat chipul… dar îți știu deja tertipul. vorbesc în cadența unei inimi ce sare peste orgolii, ambiții nu are, strigă un nume ce sună-a-nstrăinare, nu, nu e a mea.. acum cad în visare… tac. tic. tic. Taci!

  • Particip, nu asist!

    Infinit într-o clepsidră și un vin roșu.

    – De cât timp ne știm noi? – De când e lumea și înainte de ea. Doar știi că așa îmi place să cred și așa spun. Tu ești a mea dinainte să fii. Și, zicând asta, îi dă la o parte șuvița de păr ce îi acoperea ochii. Se uita la ea, o analiza, îi plăcea să o vadă cum stă întinsă în pat, pe o parte, cu părul răvășit și cu un picior scos peste cearșaful alb. – De ce te gândești la asta? – Se apropie ziua ta. Este o aniversare importantă. Nu că celelalte nu ar fi, dar acum, la 30, știi cum se zice, „schimbi prefixul”.…