miez de idei în noapte – mă cuprinde liniștea pe după umeri, buze și coapse. îmi confund scrisul cu un cântec de leagăn, de la atâtea vise nu-mi mai încap în piele și fug către răsărit cu pași înceți, a/lene, de rac. doamne, oare ce mă fac acum, între foaie și copac, mâine, între ocean și-un lac… adun din amintiri nisipul să fac cumva s-opresc timpul în clepsidra-n care ți-am memorat chipul… dar îți știu deja tertipul. vorbesc în cadența unei inimi ce sare peste orgolii, ambiții nu are, strigă un nume ce sună-a-nstrăinare, nu, nu e a mea.. acum cad în visare… tac. tic. tic. Taci!