Am învățat atunci când mă credeam întreagă că nu-i nimic așa cum las eu să se înțeleagă. Toate gândurile îmi sunt străine, mă reneagă și spre mine vin cuțite mii, uite-le, aleargă să-mi taie liniștea mea cea sfântă, dar pribeagă.. Port în piept două inimi – una-i și slabă, și oloagă. Și îmi aleg cuvinte mute să mi le pun pe plagă și chiar nu știu cum să-i spun să se reculeagă, Suflete, odihnește-te puțin, întinde-te pe targă! Se uită-n oglindă, deznădăjduit, mă-ntreabă: „-Dar tu cât crezi c-o să mai poți, fată dragă? Unde sunt toți care-ar putea să te creadă? Nu au știut altceva mai bun decât să se…