și apar noaptea, când mi se sfârșește frica, eu cutez să-mi ascut simțurile, lirica și metrica, în rime de lemn ce-mi golesc vintrele de fluturi – îmi croiesc din cuvinte versuri pe post de scuturi.   cred că pot pierde totul într-o relaxare continuă. câștig jocul când chiar cred într-o muncă asiduă, când nu mă opresc din gândit nici noaptea la trei, deși tu mi-ai spune primul: nu e asta ce vrei?   asta aș vrea să fac mereu, dar am haltere-n cuvinte, le spun prea greu, parcă le scot din morminte, dintre fiare contorsionate, din suflet mototolit. mai lasă-mi doar un pic de somn… dar liniștit.   mă apucă paranoia, îmi…