• Frânturi de suflet

    Amintiri din șiragul de mărgele ce-l port la gât de la 4 ani sau mai devreme..

    Am început să înșir amintiri pe ața vieții încă de pe la 4 ani, poate chiar mai devreme. Îmi amintesc ziua în care am început să vorbesc, atunci când m-am pierdut în bâlci. Îmi amintesc prima zi de școală, emoția mamei, lacrimile din ochii mei, oprite în ușa unui plâns înecat într-o buză mușcată. Aveam să încep un nou capitol din viața mea, unul ce avea să dureze vreo 20 de ani. Îmi amintesc ..câinele galben al lui tanti Antoneta, tăvălit prin varul de culoarea lămâii ce sta în sacii din magazie. De porumbei, de soba caldă, de prima Barbie.. Cireșul din livada ce mi se părea cât o lume…