• Aberații,  Panseuri

    Îmi sunt fără să-mi fii.

    Chip străveziu, abia zărit dimineața printre gene, corpuri calde, mâini flămânde, mângâieri de neatingeri. Eu cu tine. Dor de blândețe, de cearșaful ținut între coapse, de mâna întinsă peste tine și sărutul cu buze moi. Șoapte în priviri și bătăi de inimi în tandem. Ne sincronizam. Gândurile ne erau creioane colorate ce desenau mii de sori și căsuțe de munte pe asfalt în parc. Inocenți și veseli. Ne voiam și totul era bine. Vorbeam despre asta în universul nostru, creat în jurul unei pasiuni ce s-a lăbărțat peste ore și ore, peste timp și spațiu. Univers într-un pahar cu apă. Apă plată în care mai adaug uneori bule. Îmi zici…

  • Panseuri,  Vorbe de duh

    Iubire pentru un semn de punctuație.

    Mă gândesc de ceva timp să scriu despre asta. Nu știam cum să încep și nici cum să abordez subiectul. Dar astăzi m-am gândit mai bine și am zis că trebuie pur și simplu să fac asta fix așa cum îmi (con)vine. Iubesc punctul. Am o slăbiciune pentru el.. la fel cum are și el pentru mine. Mă caută cu privirea, îmi cerșește compania, ne dăruim unul altuia necondiționat și fără întrebări. Doar cu răspunsuri. În propoziții afirmative. Punctul mă completează. Mă oprește ca să pornesc din nou într-o nouă călătorie de cuvinte. Punctul îmi oferă siguranță, dar mă doare uneori. Nu mă dezamăgește, nu mă înstrăinează. Mă are, sunt…