POEZIA. Ce-ar fi să merg la un curs despre?

Atunci când trebuie să vorbesc despre poezie, nici măcar nu știu cum să încep. Parcă nu-mi pot expune ideile, nu le pot organiza, nu văd cum aș putea teoretiza poezia. Poate că manualul de limba și literatura română din clasa a XI-a m-ar contrazice. Sau m-ar trage un pic de mânecă. Hei! Ai uitat că am fost prieteni buni un an de zile? Ba chiar mai bine de atât, aș spune. Pentru că mi-a plăcut atât de mult materia dintr-a unșpea, încât îndrăznesc să spun că a fost una dintre cele mai active perioade din viața mea dpdv al scrisului. Atunci m-am înscris pe la concursuri literare, poate că am și visat la o carieră din asta, daaar, cum viața bate… poezia, drumul m-a condus pe alte meleaguri. Tot legate de scris, ce-i drept, dar nu la modul ăla. Căci, așa cum bine spune versul unui MC de pe la noi: Și Topîrceanu zicea: nu poți să faci și bani, și poezie.

Hai că m-a luat valul. Dar măcar am început articolul ăsta cumva, nu? :))

Cam asta mi-a răsunat în minte în momentul în care am văzut afișul:

Nu știam cine e Tiberiu Neacșu (mea culpa?), nici acum nu știu foarte multe. Însă, pot lăsa aici ce am găsit pe pagina cursului:

Tiberiu Neacșu (n. 1981, Timișoara) este poet și traducător. A absolvit Facultatea de Litere la Craiova, urmând apoi cursuri de masterat, încheiate cu o lucrare despre poezia lui Ion Barbu.

A debutat în 2000 cu volumul „Nebuna”, ca urmare a câștigării concursului Porni Luceafărul… Cea de-a doua carte de poezie, “Acrobat în zece pași”, i-a apărut în 2013 la Editura Tracus Arte, iar în 2023 a publicat „Sindromul Joubert” la Editura Cartier.

Poemele lui au fost traduse în unsprezece limbi și publicate în The Shallow Ends, Plume Poetry, Diverse Voices Quarterly, Poesis Internațional, crevice.ro, Dilema Veche etc.

A tradus din Amiri Baraka, Peg Boyers, Lloyd Schwartz, Derek JG Williams, Ani Gjika, Mustafa Köz, W.H. Auden, Anne Carson și alții.

Volumele traduse sunt: „Jocul de-a amiba” de Tara Skurtu, Editura Nemira, „Lapte și miere” și „Soarele și florile sale”, ambele de Rupi Kaur, la Editura Cartea Românească și antologia „Miile de tehnologii ale extazului” de Frank Bidart, la Editura Tracus Arte.

Din 2023, este cofondator și moderator al Cenaclului Matca.

O înșiruire de calități demne de un om care să predea poezia. De fapt, nu să o predea, ci mai degrabă să inițieze discuții în jurul ei.

Program:
9 aprilie: Poezie?!
16 aprilie: [E(u)l], personajul
23 aprilie: Celălalt
30 aprilie: „Căutarea podului”

De-abia am terminat cursul de make-up și hop! Sar într-o altă căruță. Una foarte diferită, însă tot artistică, dacă îmi permiteți comparația. Nu știu exact cum vor sta lucrurile acolo, nici nu știu la ce să mă aștept. Dar asta nu poate decât să mă intrige. 😀

________________________

Cam așa suna articolul de față pe 6 aprilie a.c. Îmi propusesem să îl public fix în prima miercuri a cursului, însă, după câte vedeți, nu s-a mai întâmplat acest lucru. Dăcât niște luni mai încolo (vreo jumătate de an aproape), am găsit treaba asta în ciorne și mi-am zis că ar fi frumos, totuși, să las un semn aici despre ce a însemnat acest curs de poezie pentru mine.

Deși este vorba despre a citi poezie, dar mai ales despre a o scrie (în cazul meu), vă voi lăsa vlogul spre vizionare. L-am realizat cu drag, la cald, așa cum o cere o regulă a jurnalismului. Nu cred că aș putea să redau la fel de fidel ce am trăit atunci, nici nu cred că mai e nevoie de acest exercițiu.

Voi ce credeți? Este nevoie și de astfel de cursuri de poezie? Sau sunteți de părere că poezia nu se predă, ci se citește, se simte, se trăiește, se scrie? Ne citim în comentarii.