• (de)Lirice,  Frânturi de suflet

    Treaptă.

    Distanța apare, te lovește și trage de tine ca de-un câine mort, Să mergi pe drumul tău, indiferent că doare, că poți sau nu vrei, Atât ți-a mai rămas când vezi c-ai pierdut, că te simți netot – Ți s-a rupt craca de sub picioare, atârni numai în clei, Cleiul copacului de care aveți grijă din clipa unu a lumii tale, de care ai agățat leagănul alinării rebelei suferinți… A fi sau a nu fi scrise de noi, lăbărțat, pe câteva petale ale trandafirilor sădiți în suflet – mă doare, strâng din dinți. Să scrii balade triste despre ai tăi părinți Nu-i treabă de copil. Am crescut aici, în suflet rupt…

  • Aberații

    Probabilități.

    Că așa e în viață – devii perfect atunci când mori. La început însă, cu vise îndrăznețe, dar bine ascunse în spatele unui zâmbet inocent de copil, ajungi să crezi că tu ești centrul universului, iar Calea Lactee îți e așternutul pentru odihna de după-amiază. Îți creezi, din plictiseală, probleme încununate cu atacuri de panică. Doar viața ta e importantă și trebuie să se întâmple ceva în ea. Chiar și atunci când timpul stă în loc și nu se mișcă nimic nici înainte, nici înapoi. Important e să simți, să te zvârcolești în cazane de false dureri, ținute fierbinți la foc mic de hormonii adolescenței. Încă te urmăreșteîntrebarea „Ce vrei să…

error: Content is protected !!