• (de)Lirice

    (re)nașterea domnului.. poet

    ele? decor. Luminițe prinse la brațul unor feți-frumoși înalți ca brazii. ei? senili vrednici. împing cu nesaț la un scaun cu rotile în care au impresia că au o Ileană Luminița. totul e ca la nebuni, dar nimeni nu vede, fiecare e prea ocupat cu gura sa. pictură murală pe wall-urile feisbuciene: mese pline, zâmbete triste, suflete goale. de ce vă mai afișați? rămân tablou. orașul e plin de restaurante și chef(i), dar predomină prostul gust la înălțime – nu ai fost să vezi Maghernițele luminițele? străzile respiră ușurat ca după o șamponare anti-păduchi. shh! au adormit.

  • (de)Lirice

    poemul (z)vârcolac

    Nu mi-am mai scris un vers de ceva timp și simt că parcă îmi mai crește o mână din plămâni până în creștet, cu care mă mângâi atunci când mă enervez. Scriu. Îmi apar litere de tipar pe mână și încerc să-mi beau cafeaua cu lapte la fel cum o făceam și acum o săptămână. Sunt o lupă. Îmi exagerez trăirile de dragul acestor rânduri aruncate într-un colț necitibil. Sunt o lupă. Vreau un lup din care să mușc tandru ca dintr-o lună plină de ea. După fiecare poem din ăsta îmi rămân dureri în minte ca după o naștere nereușită prin cezariană. Îmi simt mâinile pătate de trădare –…

  • (de)Lirice

    Gânduri ninse.

    Îmi stau ascunse, cu genunchii moi sub ele, Gândurile. Sorb din ceașca amintirilor din viitor în fața ferestrei către interior. Aștept să ningă. Fulgii mi-ar așeza steluțe mov în păr peste crengi de vise. Mi-aș face leagăn din oftat și cuib din cuvinte stinse-n vocea ta. Ecou, ecou, ecou – pereții-s albi. Vorbesc cu mine în tâmple, aștept să mi se întâmple ninsoarea.   Dar, vezi, iarna mea e primăvară…