(de)Lirice

poemul (z)vârcolac

Nu mi-am mai scris un vers de ceva timp

și simt că parcă îmi mai crește o mână

din plămâni până în creștet,

cu care mă mângâi

atunci când mă enervez.

Scriu.

Îmi apar litere de tipar pe mână

și încerc să-mi beau cafeaua cu lapte

la fel cum o făceam și acum o săptămână.

Sunt o lupă. Îmi exagerez trăirile

de dragul acestor rânduri

aruncate într-un colț necitibil.

Sunt o lupă. Vreau un lup

din care să mușc tandru

ca dintr-o lună plină

de ea.

După fiecare poem din ăsta

îmi rămân dureri în minte

ca după o naștere nereușită

prin cezariană.

Îmi simt mâinile pătate de

trădare – scriu, dar nu mă vede nimeni.

(îmi) revin eu.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!