• Jurnalism

    Crezul jurnalistului.

    De ceva timp, mă tot gândesc la subiectul ăsta, iar astăzi am ales să-l pun pe tapet să afle și alții despre „Crezul jurnalistului”. Săptămâna Luminată nu este numai despre miei, cozonaci și #fiecalumina, este despre onoare, cinste, demnitate, încredere și responsabilitate. Sună mai bine, nu? Crezul jurnalistului a fost publicat pentru prima dată în urmă cu peste 100 de ani (1914). Cel care a redactat acest text al eticii jurnalismului a fost Walter Williams, primul decan al Școlii de Jurnalism Missouri.

  • Jurnalism

    Interviu Radu Banciu – Pagina de media TV

    Pe Radu Banciu l-am descoperit în timpul facultății, nu știu exact în ce an (e prea mult de atunci 😀 ). Îi aduceam în discuție emisiunile, nu eram de acord întru totul cu ceea ce spunea, dar îi lăudam atitudinea, îl apreciam pentru onestitate și cojones, pentru viziune și ideile despre cum ar trebui să arate jurnalismul. Plus că a făcut o pasiune pentru geografie, are o cultură generală vastă și aflu întotdeauna cel puțin un lucru interesant în fiecare seară (de duminică până vineri, de la 23:00, pe B1). Face o emisiune de tip pamflet, unde critică adesea clasa politică și nu numai – orice lucru deplasat va fi sancționat usturător,…

  • Jurnalism,  Particip, nu asist!

    Șocant! Eminescu mi-a redat… Libertatea!

    Sau cum am ajuns celebră pentru că am vizitat mormântul lui Eminescu. Pe 15 ianuarie, acum vreo lună, am fost la cimitirul Bellu pentru comemorarea a 165 de ani de la nașterea poetului/publicistului. Nu cred că mai e vreun secret faptul că am o slăbiciune, din punct de vedere al scriiturii, pentru Eminescu. Poate voi trata, într-o postare separată, moartea lui, ce stă sub semnul întrebării. Am mai fost la mormântul lui Eminescu, de pe Aleea Scriitorilor, și acum doi ani. Am fost plăcut impresionată și am zis că ar trebui să mai ajung. Anul ăsta am avut din nou posibilitatea de a asista la slujba de pomenire, la cântece și…