• Jurnalism

    Carol Popp de Szathmari sau „În Ardeal, noi am fo` primii…”

    …cronicari. Acest Szathmari mi-a atras pentru prima dată atenția în urmă cu (doar) trei ani. Pe atunci începeam documentarea într-ale fotojurnalismului, domeniu în care s-a încadrat și lucrarea mea de licență – Fotografii care au schimbat lumea. Poate voi reproduce aici câteva pasaje pe care le găsesc foarte interesante din studiile de caz, patru la număr. Am tratat imaginea din patru perspective, deci. Mai multe, poate, altădată. Așa. Ziceam de fotojurnalism. Proful care ne-a predat cursul mi-a fost și profesor coordonator. Un om cu personalitate, cu o solidă pregătire și foarte deschis. Același prof descrie, în cartea sa de Fotoziaristică, viața lui Carol Popp de Szathmari. Mi-am adus aminte și, așa, într-o…

  • Cărțuială

    Poezia săptămânii

    Așa cum am zis săptămâna trecută, în fiecare joi (sic) postez câte o poezie de-mi place mie (că doar nu altcuiva) sau de mi-a plăcut odat’. Dacă am vorbit de Bacovia, am simțit nevoia să zic și de Macedonski. Știți voi din liceu, ăla cu rondelurile lui interminabile.. Și care îmi trezeau curiozitatea. Nu la fel ca Bacovia sau Eminescu sau Coșbuc, dar era altceva. Pentru azi, pe lângă rondel (ce culinar sună! :)) ), am zis să iau ceva care ar fi avut mai mult succes în programa școlară a unor elevi în vinele cărora colcăie hormonii. Zic și eu! Și atunci aș vrea să îi aud cum ar comenta ei…

  • Aberații,  Despre mine și ce lucruri minunate fac eu,  Panseuri,  Vorbe de duh

    Decorticarea!

    *Semnul exclamării, semnul exclamării, semnul exclamării* Mă gândesc că nu mai vreau să mă gândesc.. Am niște stări nefirești, extraordinare (adică în afara ordinii) de câteva zile.. Poate sunt meteosensibilă și nu știu eu. Nu-mi place să fiu meteosensibilă, tu! Nu-mi place nici măcar sintagma asta! Sună a refren de șlagăr, un tip cu o tipă buclată cântă de zor pe brânci prin Herăstrău, toamnă târzie și bacoviană, el în hidrobicicletă, ea, diafană, se cacă din sălcii.

  • Cărțuială,  Comentez.,  Radiografia unei zile

    Vineri 13 și cimitir erotic.

    La ceva timp, se întâmplă să fie marți 13. Sau vineri 13. Nu pot să nu mă gândesc la superstiții, tocmai eu, pisica neagră. Dar, la fel, nu pot să nu mă întreb când mi-ar merge mai rău: marțea cu cele nșpe ceasuri rele sau vinerea neagră? Vinerea înnegrită de treișpele ăsta, nu aia cu reduceri. Dacă azi e vineri, e început de weekend (pentru ăia cu muncă, eu..:D), ar trebui să ne bucurăm, să fie fiestă ca la mondiale, să bem de pe mese și să cădem pe ele. Sau invers. În fine, who cares că data indică o cifră fatidică, apocaliptică, de necuprins cu imaginația? Să bem, așadar.…

  • Cărțuială

    Poezia săptămânii

    M-am hotărât ca, în fiecare joi, să amintesc de câte o poezie. Îmi plac versurile, ador să descifrez înțelesuri ascunse printre rânduri. Încep cu George Bacovia pentru că este unul dintre autorii care mi-au marcat adolescența, iar influența lui este resimțită în toate scrierile mele, în proză sau versuri, de pe toată perioada liceului și nu numai. „Din jocul de-a poetul nu poți ieși teafăr niciodată. Mulțimea își trăiește viața în felul ei, și bine face. Cine trece dincolo își arde aripile, își scurge tot sângele. Ce-i aceea poet?” (Mai, 1927)

  • Aberații,  Comentez.

    Arta de a respira pe gură.

    Există atâtea momente în viață în care te simți salcâm. Adică înnebunești ca ei. În alte dăți, te vezi un zân bun și milostiv, faci fapte bune când te abții să arunci gunoaie pe fereastra mașinii tale. Din inerție, natura te aruncă și pe tine. Dar tu ești superior. Primatelor. Prin două diplome – ajutor de bucătar și cea de 12 clase, eventual. Cu o atitudine de bucureștean neaoș, nu-și va da nimeni seama că ai fi provincial. În comportament. Că stai în sectorul 3, dar îți scuturi buletinul de țărână atunci când îl scoți să-ți plătești amenda sau să-ți ridici aurul de la amanet. Nu mă iau de „țoale”,…

  • Radiografia unei zile

    11 iunie în istorie.

    1848 –  În Țara Românească, la București, izbucnește Revoluția de la 1848. 1864 – S-a născut Richard Strauss, compozitor și dirijor german. 1987 – În Marea Britanie, Partidul Conservator câștiga alegerile parlamentare, iar Margaret Thatcher câștiga al treilea mandat de Prim Ministru. 1992 – În România, la București, are loc prima ediție a Târgului Internațional de Carte Bookarest.

error: Content is protected !!