De ce să mergi la Operă?

Am chef de o listuță din aceea cu bulbi drăguți. 😀 Pentru că nu am mai făcut una de multicel. Aseară am fost la Operă. Din nou. Este a doua oară când merg și, cu siguranță, nu va fi ultima. După ce am alergat (la propriu și la figurat) după un loc de parcare în zonă, am ajuns în fața clădirii impunătoare a Operei Naționale București.

Acolo mă așteptau Sorina, Anda și Maria. 🙂 Mi-am prezentat scuzele de rigoare, am povestit în trei rânduri cum am găsit eu loc de parcare în fața unui cabinet, cum am lăsat mașina acolo și cum m-am întors după ea atunci când am realizat că ar fi mai bine și mai safe pe un trotuar, mai în față. :)) Zis și… alergat! În fine, am intrat.

Nu ne-am căutat locurile, am mers la sigur pentru că Sorina știa foarte bine unde ne vom așeza, mai ales că și data trecută am fost tot împreună și am stat în aceeași zonă. Primul gong, al doilea, spectacolul începe. Am vizionat, ascultat, trăit piesa Rigoletto, operă în trei acte de Giuseppe Verdi.

„Am în minte un subiect care ar putea fi unul dintre cele mai mari creaţii ale teatrului modern”, îi scria Verdi, în 1850, libretistului Francesco Maria Piave, făcând astfel referire la ceea ce avea să devină „Rigoletto”, una dintre cele mai revoluţionare lucrări din istoria operei.

Așadar, de ce să mergi la Opera Națională București?

• spectacolele sunt subtitrate – Rigoletto, de exemplu, este o operă în limba italiană, dar traducerea m-a făcut să uit acest lucru și să trăiesc acțiunea odată cu personajele;
• deși sala a fost aproape plină, nimeni nu a deranjat spectacolul – telefoane închise, liniște deplină;
• dacă stai undeva sus, vezi spectacolul întreg – atât cel de pe scenă, cât și cel al orchestrei; aseară, dirijorul putea susține de unul singur un spectacol, fără probleme;
• acustica este senzațională;
• după ce privești un așa spectacol, te simți mai deștept :)); pentru că, dacă ești capabil să înțelegi ceea ce nu credeai că vei putea să înțelegi vreodată, înseamnă că ai evoluat, în mod cert;
• prețul este mai mult decât acceptabil – 20 ron (acolo unde am stat noi);
• aplauzele de la final îmi fac pielea de găină de fiecare dată – e spectaculos să vezi o sală întreagă cum aplaudă în picioare reverența unor oameni atât de talentați și pasionați de ceea ce fac, în aceeași măsură;
• fiecare spectacol are cel puțin o pauză (Rigoletto a avut două), timp în care poți vizita holurile Operei, poți face fotografii sau poți cumpăra o cafea/o apă de la bufetul din incinta clădirii;
• m-am bucurat să văd foarte mulți tineri, ba chiar adolescenți, veniți frumos îmbrăcați să vadă un spectacol de operă (Faith in humanity restored);
• opera e ca tatuajele: dacă mergi o dată, cu siguranță vei vrea să te întorci și a doua oară;
• spectacolele sunt deosebite, iar personajele sunt niște profesioniști cu ore de muncă în spate pentru ca, în final, totul să iasă perfect și să merite aplauze îndelungi;
• poți să scrii pe blog despre cum a fost la Operă și îi poți îndemna pe alții să meargă și ei pentru că, nu-i așa?, nici nu știu ce pierd; și le aduci argumente sub formă de listuțe cu bulbi. Sau poze:

• sau sub forma unui trailer (ce, credeați că numai filmele de pe cinemagia au video de prezentare?):                                         

Oricum ar fi, experiențele se adună în amintiri mai frumoase sau mai puțin plăcute. De-a lungul timpului, vreau să cred că am învățat cum să am grijă de amintirile mele. Eu zic că nu e nici prea greu, nici prea ușor. Trebuie doar să vrei! Asta înseamnă motivație… Ceea ce tocmai am încercat eu să vă ofer azi. 🙂

Comments

comments