Guest Post #2. Recenzie: T2 Trainspotting – Choose life… again.

După ce, în urmă cu aproape 2 ani, blogul meu drăguț găzduia întâiul articol de tipul Guest Post (despre moda interbelică), scris de Sorina, a venit rândul unui alt prieten să fie găzduit de Pisica Neagră: Marius Davidesco. Am vizionat împreună filmul T2 Trainspotting, la Grand Cinema & More din Băneasa.

Trainspotting 2 (T2) – Choose life…again (Recenzie dă film)

Pentru cei care nu au văzut prima parte din Trainspotting, aceasta este o comedie neagră britanică, apărută în 1996 în regia lui Danny Boyle, și care are la bază cartea cu același nume, scrisă de Irvin Welsh, iar personajul principal este deja cunoscutul actor Ewan McGregor. Filmul spune povestea tragi-comică a unor tineri din orașul Edinburgh, Scoția, dependenți de heroină – Mark Renton (Rent Boy), Daniel Murphy (Spud), Simon Williamson (Sick Boy) și Francis Begbie (Franco).

De fapt, filmul nu spune doar povestea acestor patru tineri, ci povestea tuturor tinerilor dependenți de droguri. Indiferent despre cine ar fi vorba, dependența de stupefiante are întotdeauna același rezultat – vieți distruse. Regăsim astfel, în mod indirect, un film care are și un mesaj cu puternic impact social. Filmul a apărut într-o perioadă în care consumul de heroină în rândul tinerilor din Marea Britanie era foarte răspândit. La momentul apariției, filmul a fost receptat extrem de bine de public și în scurt timp a devenit unul de referință pentru anii ‘90 și cinematografia britanică din noul val. A fost inclus chiar într-o listă a celor mai bune o sută de filme britanice din toate timpurile.

Trainspotting 2 continuă povestea celor patru fantastici.

După 20 de ani, drumurile lor se intersectează din nou. Este interesant unde regăsim cele patru personaje după două decenii. Bineînțeles că lucrurile nu s-au schimbat prea mult în viața personajelor, dar nici în societatea scoțiană din secoul 21. Aceiași drogați în sevraj în aceleași ghetouri mizere, aceleași locuri de joacă părăsite, aceleași periferii ale Edinburghului populate de imigranți, dar și de cei care nu s-au adaptat la rigorile societății moderne, familii dezbinate.

Imaginea de ansamblu cu care filmul debutează:

• pe Mark îl găsim la aeroportul din Edinburgh, întorcându-se acasă din Amsterdam unde a încercat, fără succes, să își întemeieze o familie, după ce în urmă cu 20 de ani a fugit cu banii furați de Franco;
• pe Spud îl găsim încercând să se sinucidă cu o supradoză de heroină și cu o pungă de plastic pe cap;
• pe Sick Boy îl regăsim curat de heroină, dar dependent de cocaină (un viciu nu dispare niciodată, ci doar se înlocuiește cu un altul), având grijă de pub-ul mătușii sale în care vine un singur client în fiecare zi, dar în subsolul căruia cultivă canabis;
• pe Franco îl găsim în pușcărie, încercând cu disperare să iasă după 20 de ani la răcoare.

Lucrurile încep să se precipite și, în mare parte, să se petreacă la fel ca acum 20 de ani, dar cu mai puțină heroină și cu mult mai multă violență.

 Oamenii nu se schimbă.

Dorința de a trece peste găinăriile din adolescență și de a lucra la nivel înalt, unde se fac adevărații bani, îi aduce pe Mark și pe Simon împreună încercând să își deschidă o afacere, dar bineînțeles nu una legală, ci un bordel. Spud încearcă din răsputeri să renunțe la heroină canalizându-și energia către alte activități. Într-un final, își găsește chemarea în a scrie povestea vieții sale și a prietenilor săi.

Franco, odată evadat din închisoare, rămâne un delincvent de școală veche. Recurge la aceleași găinării ca întodeauna (furturi din locuințe), dar totul se schimbă când află de la Simon că Mark s-a întors acasă. De aici încolo, tot ce face Franco este să îl caute cu disperare pe Mark și să îl omoare, considerându-l vinovat pentru mizeria în care și-a trăit ultimii 20 de ani din viață.

Minciuna, trădarea, furtul, violența, lucruri care nu ar trebui să existe între oameni și cu atât mai puțin între prieteni, nu lipsesc nici din a doua parte a filmului, iar acest lucru nu face decât să ne întărească convingerea că oamenii nu se schimbă, și că felul de a fi, caracterul și viciile rămân aceleași de-a lungul vieții, așa cum au fost ele deprinse încă din copilărie și adolescență.

În film regăsim faze de un umor englezesc contagios, cum numai în filmele lui Guy Ritchie sau Quentin Tarantino am mai văzut, și dacă există cineva care știe să facă comedii negre, ei bine, aceștia sunt fără îndoială englezii, și îmi vin în minte numai două dintre capodoperele cinematografiei britanice de gen – Pulp Fiction și Snatch.

Un ultim aspect pe care vreau să îl menționez este coloana sonoră.

Genială de la cap la coadă, cu toate că aș fi vrut să mai aud încă odată varianta originală de la Born Slippy a celor de la Underworld.

A, și despre titlul filmului, acesta la prima vedere nu ne spune prea multe, decât că se referă la a urmări trenuri, la fel ca și Planespotting. Dar despre ce tren este vorba? Despre trenul vieții, fără îndoială. Tot ceea ce fac personajele noastre este să urmărească acest tren al vieții care nu oprește niciodată în gara lor dezafectată, și în care trebuie să se urce cu orice preț dacă vor să scape cu viață.

Din păcate, există oameni, la fel ca și personajele din film, pentru care ultimul tren e posibil să fi trecut deja. Una peste alta, mergeți să vedeți filmul pentru că merită. Chiar dacă nu ați văzut prima parte, o să intrați ușor în atmosfera Trainspotting.

Mulțumesc Pisicii Negre pentru invitația la avanpremieră, era un film la care chiar îmi doream să ajung.

😀 Mulțumesc și eu, la rândul meu, Claudiei! <3 Și ție, Marius, pentru recenzie! ^_^

Plus, trebuie să știți că filmul este distribuit în România de InterCom Film și intră în cinematografe de mâine, 24 februarie 2017! Vizionare plăcută, măi dragobeți!

PS: Dacă aveți cumva, pe undeva, vreo idee de vreun articol ce credeți că s-ar preta bloguțului meu cel negru și mustăcios, vă rog să-mi dați de știre aici (printr-un comentariu) sau pe Facebook! Poate vei fi chiar tu invitat în cadrul articolului Guest Post #3! 😀 Cheers!

Comments

comments