Philip’s genie lamp. Sau lampa fermecată a lui Filip.
În vinerea neagră a lui noiembrie, Filip se plimba românește printre rafturile unui magazin online de electrocasnice. Voia să vadă ce poate prinde la ofertă. Intră cu un simplu click și, când se încărcară megabiții, îi sări în ochi ditamai scrisul:
Tehnologia Philips, la picioarele tale
Nu a știut cum să reacționeze. În fața lui, o lampă fermecată. Frecă mausul, iar duhul Philips își făcu apariția cu cele 3 dorințe de îndeplinit. A zis că a dat norocul peste el și s-a gândit imediat, cu foarte mare entuziasm, la câteva electrocasnice profesionale pe care le vâna de ceva timp. Gândul ăsta îl gâdilă frumos și îi stârni hohote.
– Bine, dacă asta îți dorești… zise duhul și-i aduse de îndată lui Filip o mare de hote. De aragaz.
– Dar asta e o confuzie! Nu se poate să pierd o dorință așa.
– Ok. Nu se pune. Poți să le păstrezi, oricum. Prima dorinnță?
– Eu știu așa: Gătești cu spor/ Când ai cuptor.
– Nimic mai simplu. Totul pentru o viață mai ușoară și mai lipsită de griji. A doua ta dorință, Filip?
– Cine grătar are,/ Face grătare. Mă gândesc la ieșirea de la munte din vacanța asta de 1 Decembrie. Nu o fi cine știe ce vreme, dar să nu uităm: O carte citită, un grătar pierdut. 😀
– Șiii… Cea din urmă dorință, completă Filip fără să aștepte întrebarea de la Philips, aș vrea ceva care să-mi îndeplinească alte câteva dorințe. 😀 Vreau un robot! Da! Un robot de bucătărie profesional, duhule!
– Bine, ciocoBlendere! Ai și asta! Nu mai am cu ce să te ajut acum. Treaba mea aici s-a încheiat.
Și zicând acestea, duhul a zbughit-o pe X-ul roșu al ferestrei web cu sunetul de shut down al sistemului de operare. În schimb, i-a lăsat un catalog în newsletter.
Ia să vedem ce mai avem noi aiiiiiici…
- cântare de bucătărie – cântă melodii de masă? Sau cum?
- aparate de gătit cu aburi – ziceam de gătit cu spor? Da, cu spor, cu sudoarea frunții;
- climatizare exterioară – sau joaca de-a Dumnezeu: reglezi temperatura de afară după bunul plac;
- categorie Vegan – pentru mașinile Reno Vegan? Cele care merg cu ulei alimentar?
- combină frigorifice – sau sex-electrocasnic. Dar fetele normale nu-s bune? De ce frigide(r)?
- boiler – asta e de sezon: boi cu ler și vaci (cu) sorcova.
Destule. Însă…
Am rămas cu roboțelul, am rămas cu deștepțelul… 😀 Îi voi spune Fill Lips.
#23. Proba SuperBlog: Tehnologia Philips, la picioarele tale
Un comentariu
Pingback: