• Aberații

    Sărbători fără sărbătoare și zâmbete fără culoare

    Am vrut să scriu altceva. Chiar am înșirat câteva rânduri despre Crăciunul din acest an. Dar nu le public pe acelea. Nu încă. Nu știu de ce, dar nu am dispoziția necesară să mă deschid. Nu vreau să știți cum mi-a fost, cum a(m pe)trecut sau ce m-a făcut să râd. Sau să plâng. Mi-aș dori să-mi țin amintirile doar pentru mine. Ca și cum, dacă v-aș spune și vouă, le-aș subția, le-aș acoperi cu un strat de ceață, mi-aș pune un văl peste suflet. Las partea asta pentru jurnal. Acum… Mi-aș dori să scriu. De când am câștigat trofeul SuperBlog, nu am mai scris (pe aici). Vă voi povesti…

  • (de)Lirice

    (re)nașterea domnului.. poet

    ele? decor. Luminițe prinse la brațul unor feți-frumoși înalți ca brazii. ei? senili vrednici. împing cu nesaț la un scaun cu rotile în care au impresia că au o Ileană Luminița. totul e ca la nebuni, dar nimeni nu vede, fiecare e prea ocupat cu gura sa. pictură murală pe wall-urile feisbuciene: mese pline, zâmbete triste, suflete goale. de ce vă mai afișați? rămân tablou. orașul e plin de restaurante și chef(i), dar predomină prostul gust la înălțime – nu ai fost să vezi Maghernițele luminițele? străzile respiră ușurat ca după o șamponare anti-păduchi. shh! au adormit.

  • Evenimente,  Jurnalism

    Te simți cel mai bine atunci când faci un bine altora!

    A trecut perioada sărbătorilor. Ne-am mai liniștit, ne-am tras sufletul după alergătura aferentă pregătirilor de Crăciun și Anul Nou și putem sta de vorbă acum. Nu am mai scris de mult, știu, dar am avut un motiv întemeiat. Revin eu cu detalii, stați chill. 😀 Te simți cel mai bine atunci când faci un bine altora! Astăzi este despre binele pe care îl putem face față de persoanele aflate la nevoie. Nu întâmplător am ales să scriu despre asta după Anul Nou. Pentru că faptele bune nu au nevoie de o anume perioadă, ele au nevoie de constanță. Și cine știe, poate aceste clișee (să fim mai buni, să dăm…

  • Frânturi de suflet,  Vorbe de duh

    Ho, ho.. Ho, mă!

    Sărbătorile vin și pleacă. Se lasă așteptate, cu tot cu vacanța aferentă, cu tot cu cozonacii cumpărați și mirosul de brad artificial, scos de la prăfuială, de unde l-ai pus anul trecut. Adică anul ăsta, dacă ți se întâmplă să îl lași până după sărbători (așa cum se obișnuiește). Eu l-am împodobit abia ieri. Mă deprimă și cred că nu apucă anul nou la aer curat. Saci de plastic îi vor fi hăinuță încă un an. Până m-oi hotărî să-mi cumpăr un brad de-adevăratelea, în ghiveci, pe care să-l plantez mai apoi, în fiecare iarnă câte unul, la țară, acasă la mine. Ar fi frumos! Dar nu îmi mai fac…