• Aberații,  Panseuri

    Îmi sunt fără să-mi fii.

    Chip străveziu, abia zărit dimineața printre gene, corpuri calde, mâini flămânde, mângâieri de neatingeri. Eu cu tine. Dor de blândețe, de cearșaful ținut între coapse, de mâna întinsă peste tine și sărutul cu buze moi. Șoapte în priviri și bătăi de inimi în tandem. Ne sincronizam. Gândurile ne erau creioane colorate ce desenau mii de sori și căsuțe de munte pe asfalt în parc. Inocenți și veseli. Ne voiam și totul era bine. Vorbeam despre asta în universul nostru, creat în jurul unei pasiuni ce s-a lăbărțat peste ore și ore, peste timp și spațiu. Univers într-un pahar cu apă. Apă plată în care mai adaug uneori bule. Îmi zici…

  • Filosofie pe genunchi,  Panseuri

    Zâmbet cu genunchii goi.

    Cunoști momentele alea în care zâmbești, dar nu știi de ce? Ai așa, o stare de zăpăceală în subconștient, încât nu-ți poți explica starea ta de bine. Lumea din jurul tău răspunde inocenței cu un zâmbet larg. Nu știu dacă sincer, dar astăzi lumea a fost mai bună. Cu mine. Astăzi a plouat. Dar ai aflat deja asta, a fost peste tot știrea. Senzaționalul situației este dat de bucuria mea că e frig. E frig și mă simt bine în cardiganul gri, în mașină, atunci când picurii de pe geamuri mă feresc de privirile semaforice – atunci zâmbesc și mai larg. În sinea mea. Genunchii zâmbetului meu sunt goi –…

  • București cu blocuri gri,  Ochi de pisică neagră,  Radiografia unei zile

    Sfârșit de început de toamnă.

    Iarna este fată mare. S-a grăbit la măritat până intrăm în postul Crăciunului. O zi – înnorat, o zi – ploaie, o zi – înnorat și gata. Asta fuse toamna noastră! Deși, dacă stau să mă gândesc mai bine, toamna a venit odată cu vara cea ploioasă și sfioasă. Ieri a nins! Dacă nu ați avut și voi fereastră să vedeți, măcar ați avut facebook! Tot e ceva! Astăzi sunt și eu meteorologul de serviciu și spun că bate crivățul de te dă pe spate cu fața spre sud, lapovița se transformă în ninsoare ce cade feeric peste Bucureștii mei. Nu e totul alb, nu e iadul sau satana de gheață,…

  • Aberații

    Probabilități.

    Că așa e în viață – devii perfect atunci când mori. La început însă, cu vise îndrăznețe, dar bine ascunse în spatele unui zâmbet inocent de copil, ajungi să crezi că tu ești centrul universului, iar Calea Lactee îți e așternutul pentru odihna de după-amiază. Îți creezi, din plictiseală, probleme încununate cu atacuri de panică. Doar viața ta e importantă și trebuie să se întâmple ceva în ea. Chiar și atunci când timpul stă în loc și nu se mișcă nimic nici înainte, nici înapoi. Important e să simți, să te zvârcolești în cazane de false dureri, ținute fierbinți la foc mic de hormonii adolescenței. Încă te urmăreșteîntrebarea „Ce vrei să…

  • (de)Lirice,  Frânturi de suflet

    Testament.

      M-am hotărât să tai cerul în bucăţi mici şi mijlocii. M-am hotărât apoi să-mi iau lumea-n cap, ca pe fes. Şi să umblu aşa, fără ţintă cu un scop. Nu ştiu care şi un nu ştiu ce, urmat de un Nu-mi pasă! Mă arunc în gol ştiind că jos am o plasă de siguranţă. Văd că nu e acolo şi îmi deschid aripile să zbor. Hai, zbori! Las în urmă urme de reacţie. Just like a plane. 🙂 Iau lucrurile aşa cum sunt. Cum sunt eu, adică. În plin proces de metamorfoză, mă aflu, mă descopăr. Şi-mi place. Gust roşu, cu dungi galbene-aurii. Ca o pară. Chiar şi mălăiaţă.…