Comentez.,  Vorbe de duh

Cronica unui film pe care nu l-am văzut.

Gata? V-ați mai liniștit? Ați trecut de fazele alea? Filmul nevăzut de mine a avut atâta promovare în online, încât nu m-aș uita la el nici moartă. Cu ochii vii. Nema, niente, muchachos! Nu am văzut umbrele lui Grey (corporatistul, americanul, casanova, „gigolo la femei”), dar nici nu sunt curioasă. Îl pot vedea moca de pe filelist, dar mai mare deranjul. S-au comentat atâtea faze (cred că toate!) din film, încât aproape îl știu pe dinafară. Că pe dinăuntru… Dumnezeu cu mila și cu… biciul pe ei! Upss..

Masochistă

Nu mă deranjează deloc să văd filme controversate, ba chiar mă inspiră prin faptul că mă intrigă, înțelegeți? Eh, dar cu ăsta nu mai pot, fra`, vorba lui Mircică Badea zis anonimul pe care-l face praf Banciu pe orice temă vreți voi, la alegere și fără tăgadă. :)) Nu, nu mai pot cu sado-maso, cu ingenua rezistentă de care se îndrăgostește unul irezistibil de bogat, că o putea cumpăra și pe ea, și pe tot neamul ei. Mai ales că actrița chiar nu e frumoasă, zice-se. Nu știu, bre, eu de-astea! Începusem, la un moment dat, să citesc cartea (cea dintâi din trilogie), dar după primele 40 de pagini, am lăsat-o moale baltă… If you know what I mean.

***

TitluCronica unui film pe care nu l-am văzut

Duratămedie spre infinit (depinde de… sexul de referință)

Lungime20 de… rânduri

Bugetprea mare, prost folosit

Încasăriohoo!

Actori: prestație slabă, sub așteptări (minusul marketing-ului agresiv de care a avut parte magnificul Grey, personajul din carte, zic.)

Roluri principale: un el și o ea, într-un du-te-vino :> tot filmul, cu o poveste de „dragoste” care nu stă vertical, drept în picioare, căruia (cărora?) i se potrivește mai bine orizontala… Un fir epic nici romantic, pornerotic, nici cu acțiune, dar care tinde către horror/thriller pe ici-colea.

Acțiune: ciuciu.

Concluzii:

  • multă miștocăreală, mai ales la adresa femeilor, că, vezi Doamne, ele și numai ele merg la genul ăsta de film – romantico-libidinos,
  • natalitate crescută,
  • oripilări din partea „celor care nu cuvântă” sau, dimpotrivă,
  • lărgiri de… orizonturi,
  • box-office-uri explodând și oameni frecându-și… mâinile,
  • mii de vizualizări pe tema asta (ca și cu Mihaela Țiganu Rădulescu Schnițelberg), bine că s-a răcit subiectul că îmi sângerau ochii de atâtea opinii avizate cum că;
  • nu am văzut un film, dar îi știu atât de bine „acțiunea” – e ca și cum aș fi câștigat președinția României pe facebook, nu așa s-a întâmplat și atunci? (nu zic nici că-i rău, nici că-i nemaipomenit de bine; inopinez și logichez, adică fac legături exagerate, dar logice și bine argumentate astfel încât să credeți că știu despre ce vorbesc și, mai mult, că mă pricep și la pamflet).Gesturi.

Gata! M-am mai liniștit (asta ca să închei în mod ciclic). Cred că le-am spus pe toate, nu? 😀

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!