Particip, nu asist!

Cenușăreasa 2.0

Nu a fost odată ca niciodată. Aia e altă poveste. Astăzi este și încă va mai fi Cenușăreasa 2.0, fiica unui baron local din Alexandria (a noastră, de Teleorman, bre, ce cauți în Egipt?). De ce i se spunea așa?google.ro cindyfinalsmall Eh, știi cum e cu copiii, sunt răutăcioși și spun lucruri trăsnite pe nume – au poreclit-o Cenușăreasa pentru că-i plăcea să ardă banii lui tată-său, nu rămânea nimic de ei, doar cenușă în vânt și pe… obrazul ei subțire (cu cheltuială se ține). Nu o deranja treaba asta. După divorțul (iminent) al părinților, mama a plecat în țările calde cu jumătate din averea declarată a împăratului, iar copila a rămas în bogăția ce avea să-i devină leagăn, adică moștenire, fiind singură la părinte. Asta până într-o zi, când tatăl său a hotărât că trebuie să-și refacă viața, aducându-i pe cap o mamă vitregă, zgârcită, dar foarte fancy, și două surori la fel de vitrege ca soarta ce avea să o aibă, mititica, din momentul ăla. Cenu’ era la liceu, trebuia să fie glam, citea reviste lucioase, se îmbrăca în trend, era o podoabă, ce să mai! O podoabă o considerau și băieții, care o tratau ca pe un accesoriu și pe care îl schimbau, firește, la fel de des cum își schimba ea condurii, pardon, louboutinii, ăștia, pantofii.

De la o vreme, nu mai ieșea în pub (singurul din oraș), nu mai chiulea de la ore, stătea până și la ăla de muzică pe care nu-l suporta. Se uitau toți ciudat la ea, dar nici că-i păsa. Știa doar că urăște să ajungă acasă. De când cu vitregia, trebuia să curețe bucătăria, să gătească pentru toți ai casei, să spele și rufele, și mașinile din garaj, plus motocicletele. Nu mai avea cine să facă toată treaba pentru că mama se gândise că ar cam fi cazul să facă economie și a concediat menajera. Dată fiind situația, când să te mai fandosești? Oricum, că trebuia să bage un aspirator, nu ar fi fost atât de grav, dar să o pui să gătească? Mai bine îi tăiai banii de solar. Și poate chiar și pe ăia de extensii.

Of, of! și ce mai ofta,

Of, ce mi se perpelea,

Locul nu și-l găsea

Când ea vase spăla,

Când mâncare ea făcea,

Dar degeaba.

Mimozele, surorile zic, făceau nazuri: e mâncarea aiurea, nu gătește bine, nu are gust, e fadă, ziceau, dându-și ochii peste cap. Cenu’ plângea noaptea și se ruga Demiurgului să-i scoată în cale un prinț frumos, călare pe mulți cai putere, care să o scoată din bucătărie. Sau măcar să o instruiască într-ale gastronomiei.

Cobori în jos, tu, cavalere,

Tu mintea-mi luminează,

 Învață-mă tu să gătesc,

Iar eu-ți voi fi mireasă.

google.ro modern_cinderella_by_whiteeyedcat-d4cz8jf

Azi așa, mâine tot așa, fata crescu și termină liceul. Ajunse la facultate, în capitală. Scăpase de grațioasa mamă vitregă, dar nu și de cele două surori, venite, hop! și ele, în București pentru măritiș. Ele ieșeau aproape în fiecare seară în cluburi bambuiste, sperau la cai mari. Făceau bâză de Cenu’ că învață pentru examene în sesiuni și că o să trăiască singură, cu un cățel de poșetă, până la adânci bătrâneți. Ea nu le asculta, începea să vadă lumea cu alți ochi.

Și-a luat job. Nu-i mai plăcea să ardă gazul de pomană, voia mai mult. Aici l-a întâlnit, în sfârșit, pe El. Nu a știut din prima că se va îndrăgosti atât de tare. La început, aveau doar o simpatie unul pentru celălalt. Îi plăcea că avea simțul umorului foarte dezvoltat și o făcea mereu să râdă. Adora chestia asta la el! Apoi, zâmbetul… Zâmbetul ăla ștrengar ce îi descoperea dantura perfectă și gropița din obrazul drept. Cafeaua de dimineață nu mai avea același gust fără el. Și nicio altă cafea nu o mai atrăgea dacă nu era sorbită lângă el, pe balconul clădirii de birouri. Ea sorbea cafeaua, el o sorbea pe ea.

Dispărea ușor-ușor influența tatălui din viața ei și vedea cum se schimbă și cum privește totul în jurul ei cu alți ochi – se maturiza frumos. În loc să meargă prin cluburi de fițe, le alegea pe cele de lectură. Ba chiar a făcut, la un moment dat, o pasiune pentru Prâslea cel voinic (hi, hi), personajul lui Ispirescu. Mai târziu, l-a avut prieten imaginar pe Apostol Bologa, apoi l-a descoperit pe Nichita și l-a oprit pentru sine. Vorbeau mult despre cărți și, astfel, ea era prinsă, fără ca măcar să-și dea seama, într-un maraton de citit. Împărtășeau aceleași opinii în ceea ce privea munca, dar aveau și multe altele în comun: pasiunea pentru mare, călătorii, câini și mâncare bună. Amândoi erau gurmanzi, numai că ea nici că mai voia să audă de gătit. Râdeau cu poftă de fiecare dată când îi povestea ea, detașată, toate pățaniile din bucătăria de acasă.

Din vorbă-n vorbă, îi sugerează prințului că ar vrea să iasă la o masă împreună. El nu stă pe gânduri, pesemne că aștepta propunerea, și îi spune că s-a gândit să-i ofere o cină gătită exclusiv de el. Are o plăcere nebună să dea gust mâncării. Și după cum se îmbrăca, Cenu’ și-a dat repede seama că era vorba de bun gust.

Soneria l-a găsit îmbrăcat în alb, cu bonetă și șorț. Gătise ruladă de curcan file și omletă cu legume – mmm… curcubeu pe cerul gurii. S-au așezat la masă și au început să discute. Atunci a aflat ea că era născut în Croația, în 1958 și vizitase pentru prima dată, prin 1967, Rusia și Ungaria. Avea mai multe afaceri pe tot mapamondul – Franța, Grecia, India, China, Mexic, Germania, Polonia, Spania, Suedia… Se oprise în România pentru că i-au plăcut oamenii – latini focoși, oameni senini și ospitalieri. L-au inspirat să devină din ce în ce mai bun și să le aducă bunul gust în casele, bucătăriile și inimile lor. Îi plăcea să facă mâncare bună și îi ieșea de minune – farfuriile sunt goale deja. Au mâncat tot. De-li-cios! El.

vegeta

Nu-i venea să creadă! Bărbatul pe care îl aștepta dintotdeauna stătea chiar în fața ei. I-au trecut prin minte toate nopțile în care a stat până târziu să refacă mâncarea pentru că, nu-i așa, era fadă. A găsit, în sfârșit, condimentul care avea să-i schimbe viața. Și-a găsit sarea și piperul, și-a găsit bucătarul preferat: VEGETA!

După 10 ani…

Trăiesc și acum ani fericiți, nu sunt la adânci bătrâneți, dar sunt împreună de când e lumea, parcă! Ea nu mai e Cenușăreasă decât în cartea de memorii. De vitrege nu mai știe nimic. Plecaseră la un moment dat prin împărății vecine. El gătește în continuare, iar ea a devenit ambasadorul Vegeta și blogger oficial. Vegeta i-a schimbat viața!

google.ro vegeta0

Așadar, avem nevoie de condimente pentru a combate monotonia și pentru a crea povești frumoase în jurul mesei, povești de spus nepoților.

Ș-am încălecat pe biți,

Sănătoși mereu să fiți!

De la președinți la tanti Geta,

Toți gătim doar cu Vegeta!

Comments

comments

7 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: