Față-n față cu… Ultimul lup.

Am fost vineri să văd un film. La cinema. Încă de anul trecut mi-am propus să văd Ultimul lup (Wolf totem/Le dernier loup), ba chiar îl descărcasem la un moment dat, însă nu mi-am făcut timp să-l văd. A rămas uitat pe undeva prin laptop.

Mare mi-a fost bucuria să aflu că va avea loc o premieră a acestui film, pe 25 martie 2016, în cinematografele din toată țara. După ce ne-am gândit să mergem la Cinema Muzeul Țăranului, am ajuns la concluzia că ar fi de preferat să-l vedem 3D. Așa că am optat pentru un cinema de mall (care, tbh, nu-s chiar preferatele mele).

Am ajuns cu ceva întârziere, dar am prins repede firul: în timpul Revoluției Culturale, Chen Zhen, un tânăr student din Beijing, se oferă voluntar să trăiască alături de păstorii nomazi din Mongolia pentru a-i educa. Acesta vine însoțit de un coleg, Yang, ce îi va rămâne alături de-a lungul întregului film.

Inițial, era vorba despre educarea acestor nomazi, dar rezultatul poate fi catalogat ca un schimb intercultural: cei doi tineri află multe lucruri noi despre viața într-o astfel de comunitate, despre obiceiurile acestora, dar și despre responsabilități. Ideea centrală, firește, este creionată în jurul unei haite de lupi, creaturi mistice, privite de ciobani cu teamă, admirație și respect, în același timp.

Dorind să înțeleagă mai bine această legătură între păstori și strămoșii câinilor de azi, Chen capturează un pui de lup pentru a-l domestici.

Situația devine alarmantă atunci când, în urma unei hotărâri luate de aparatul guvernamental, toți lupii din regiune trebuie uciși…

Mi-a plăcut mult filmul:

• regia, semnată de Jean-Jacques Annaud, a fost bine gândită, un pic altfel, cu accentul pus unde trebuie pentru a evidenția inteligența lupilor, în principal. Recunosc că am fost surprinsă în câteva rânduri.

• deși previzibil pe alocuri, scenariul a împletit armonios aspecte din viața păstorilor nomazi: libertatea lor, credințele și tradițiile mongolezilor;
• imagini superbe din Mongolia (recomand să le vedeți 3D, deși prețul unui bilet ajunge pe la 30 ron, fără ochelari):

În concluzie, recomand Le dernier loup, pentru o incursiune într-o lume mai puțin accesibilă, prea puțin exploatată pentru câte frumuseți autentice oferă (încă), redată frumos printr-un documentar artistic, cum mi-am permis să-l numesc. Două ore câștigate… Și cinci lăbuțe jucăușe. 🙂

Comments

comments