Vecina

Deși nu mă gândeam la ea inițial, uite că Vecina a găsit cumva o cale să se insinueze și să devină, culmea, alegerea evidentă. Am ieșit cu mama la film și am trecut pe rând prin mai multe întrebări: la ce film să mergem, oare ajungem la ăsta, thriller, românesc, animație? Etc., etc. Și fix la casa de bilete mi-am dat seama care e… aleasa.

Vecina. Sau atunci când blocul devine teatru de război

Imaginează-ţi că te muți într-un bloc liniştit (sau măcar aşa credeai). Într-o zi, apare ea, Doina, 55 de ani, cu scopul clar: s[ fie liniște. Dar nu orice fel de liniște. Una absolută. Știți vorba aia: să n-aud nici musca? Fix așa x 1000. :))

Premisa filmului e oarecum absurdă, dar bună: vecinii normali (sau cât de normali pot fi) trebuie să facă faţă unei procesomane, care impune reguli stricte şi atacă cu plângeri la orice gălăgie. Exagerările sunt evidente, dar, de dragul umorului și al comicului de situație, vin mănușă. 😀

Şi nu e doar despre sexuțul de două minute sau muzica prea tare. Neaaah! E despre tensiunea aia de bloc, despre spaţiul comun şi despre cum apar „inamici” când cineva ia legile în propriile mâini. În plus, timp de o oră și jumătate, vei avea în fața ochilor un microunivers pe care sigur îl vei recunoaște: viața la bloc.

Film din 2025, stereotipuri din 2000

Așa cum ziceam, filmul Vecina are multe scene care stârnesc râsul. Sau, fie, măcar zâmbete. Umorul personajelor (de Costel vorbesc aici, Mircea Bravo în continuare nu m-a convins – vezi ce am scris de Moartea în vacanță) și comicul de situație (poate, chiar involuntar?) fac din Vecina o comedie drăguță, la care să mergi într-o după-amiază în care cauți relaxare, nu teme noi de filosofat.

Cât despre glumele cu romi și stereotipurile legate de aceștia, aș fi preferat să nu le mai văd. Nici în 2025, nici altă dată. Am râs la scenetele cu Crapu și Menumorut, la vrăjitoarea Angel Popescu, însă nu le mai văd rostul astăzi. Cu toate acestea, Haurențiu are milioane de vizualizări pe canalul lui de YouTube. Mna, mă întreb cine o fi publicul lui țintă. Despre subiect a vorbit și Faiăr, dar și Mircea Bravo, încercând un damage control disperat, așa, pe ultimă sută de metri. Nu poți ieși acum, dragă Mirciulică, să spui că nu ai știut pe cine ai luat în film. Ai zis că îți mai aduce la cinema câteva bilete? Vezi să nu pierzi pe altă parte. Nu știu, zic.

Bun, mergând mai departe, filmul capătă pe parcurs un picuț de tensiune. Vecina scoate ce are mai „bun”, ceilalți încearcă și ei să răspundă cum știu mai bine, iar asta oferă un ritm aparte acțiunii. Uneori, vezi scenariul ieșind din gura personajelor și vezi cum se așază subiectul pe o anumită direcție. Dar nu mergi la filmul ăsta pentru perfecțiune, nu? Dacă nu ai nicio așteptare (așa cum nu am avut eu), te poate surprinde chiar plăcut. De exemplu, eu îl consider mai reușit decât mai sus amintitul Moartea în vacanță.

Cât despre actori… Mi-a plăcut Costel, deși s-a văzut lejer că unele faze au avut nevoie de multe duble. :)) Rolul l-a prins super bine și se vede că i-a plăcut și lui. Aproape că s-a jucat pe sine. :))

Iar doamna Cristina Buburuz a făcut un rol magistral. De câteva ori, am simțit nevoia să-i zic vreo două..

Concluzii: Merită?

Merită dacă: vrei o seară lejeră, vrei să râzi de blocul tău sau de vecina ta (sau să-ţi verifici nivelul toleranţei) şi nu te aştepţi la artă greu digerabilă. Filmul îşi face treaba, te prinde în atmosferă, are timp rezonabil (~95 minute) şi personajele sunt suficient de pitoreşti pentru a-ţi rămâne în cap după ce ieşi din sala de cinema.

Nu merită dacă: vrei o comedie rafinată fără clișee, fără glume care pot părea forţate sau dacă te deranjează stereotipurile şi umorul românesc de… bloc. De asemenea, ține cont că aici primează situaţia, nu introspecţia.

Personal, eu zic că am făcut o alegere bună, într-un final. Așa, ad-hoc, am ales Vecina. Sau ea m-a ales pe mine…