Happy end.

Mă întreba cineva la un moment dat de ce pun punct după fiecare titlu. Mă așteptam la o astfel de întrebare, știut fiind faptul că după titlu nu se pune semn de punctuație. Am scris și aici despre iubirea mea pentru punct. 🙂 Dar, pe scurt, îmi place punctul. Nu-l privi cu ochi reci ca și cum ar fi vorba de un sfârșit – ba dimpotrivă. Punctul îți deschide drumuri noi, îți oferă ocazii, te șterge de praf, te motivează. Pe mine mă, pardon. 🙂

De ce introducerea asta? Pentru că joi am văzut piesa de teatru Happy end la Godot Cafe-teatru.

„Happy end” (titlu original „Liselotte in may”), text montat în premiera în România, este povestea unei femei care, la 30 de ani, cauta un barbat cu care sa-si împarta viata. Timp de 10 ani a avut grija de o batrâna, dar, dupa ce aceasta a murit, se trezeste complet singura. N-are familie, n-are niciun prieten, asa ca începe o cautare ca în basme dupa Fat-Frumos. Dar pentru ca traim niste vremuri cel putin interesante, ca sa nu spun dubioase, „Fat-Frumos” capata mai multe înfatisari. Înfatisari pline de umor, dar si de sensibiliate si romantism. „Happy end” este expresia cea mai fericita cu care poti încheia o poveste. Si orice poveste are nevoie de un final fericit.

Regia: Alexandru Bogdan
Scenografie şi afiş: Silvana Bratu
Distribuţie: Tudor Istodor, Raluca Aprodu

Eu am fost încântată de invitația lui Judy (căreia îi mulțumesc) și abia așteptam să văd despre ce este vorba în piesă. Vă spun drept că ceea ce am văzut eu pe scenă nu a semănat deloc cu descrierea de mai sus. Eu am mers acolo așteptându-mă la o poveste de iubire cu final fericit. Bine, după mai multe tentative eșuate. Ca în viață, zice-se. Dar am văzut mai mult de atât. Trăiri intense, pasiune, regrete și degradare morală, schimbări și contradicții.

Comedie a fost. Că am râs tare mult și cu poftă alături de Teodora. Comicul situațiilor venea din partea personajului masculin, dar nici Liz a noastră nu s-a lăsat mai prejos.

Înfățișările astea pe care le capătă Făt-Frumos nu sunt decât niște prototipuri ale omului de azi, tipare ale societății noastre. Fie el instalator, emokid interesat de încălzirea globală sau poet nebun, bărbatul iese din fiecare scenă într-un mod tragicomic, trimitere pe care eu am înțeles-o ca fiind interpretabilă în fel și chip. 🙂

Nu pot să vă zic mai multe, ar însemna să vă iau plăcerea de a vă construi singuri atât ipotezele, cât, mai ales, finalul.

Așa, pe final, vă invit să mergeți la teatru. Fie un teatru de cafenea. 30 de lei nu înseamnă mult pentru o oră și jumătate de live, cum s-ar spune. Nu faceți comparația greșită între film și teatru. De ce să merg la teatru? Mai bine îmi pun un film acasă și tot aia e. Nu. Să nu gândiți așa, ar fi păcat! Nu zice nimeni să mergeți mereu. E greu cu banii peste tot. Cu banii, cu timpul, știu cum e. Dar oricând aveți de ales, alegeți teatrul. Nu veți regreta! 🙂

Comments

comments