Recenziile Pisicii Negre

Michel Houellebecq, copilul teribil al literaturii franceze – Particulele elementare

Spuneam nu demult, pe pagina blogului meu, că voi începe să public o serie de recenzii ale unor cărți pe care le-am citit, mi-au plăcut și pe care le recomand. Aleg să încep cu Michel Houellebecq și asta pentru că, deși am citit anul trecut prin vară două volume semnate de el, acestea mi-au rămas în minte ca fiind unele dintre cele mai bune cărți din tot ce am reușit eu să citesc până acum.

Michel Houellebecq, „singurătatea existențială, iubirea, declinul civilizației occidentale, necesitatea schimbării omului”

michel-houellebecq-losingrocks-com

Născut în 1958 (unii spun că în 1956), Michel Thomas a văzut lumina zilei la Reunion, pe un teritoriu francez aflat dincolo de mări și țări. Nu după mult timp, părinții îl trimit să crească, până la vârsta de 6 ani, împreună cu bunicii din partea mamei, în Algeria. După aceea, viața îl poartă spre meleaguri pariziene, acolo unde va fi în grija bunicii din partea tatălui, de unde își ia pseudonimnul literar Houellebecq.

Nu este ocolit de depresii, mai ales după ce nu-și va găsi un loc de muncă, rămâne în șomaj, iar mai târziu ajunge să divorțeze de soție, după ce devine tată. Toate acestea au contribuit la internarea acestuia în câteva sanatorii de odihnă. Dacă mă întrebați pe mine, mulți dintre oamenii (scriitorii) cu adevărat talentați au astfel de probleme. Sau poate că privesc viața atât de diferit față de ce considerăm noi a fi normal încât alegem să-i internăm în astfel de ospicii.. E ciudat. Sunt fascinată de astfel de subiecte așa cum am fost dintotdeauna de probleme legate de psihicul uman. Mai ales problemele acestuia (vezi specializarea primei facultăți pe care am absolvit-o – psihopedagogie specială..).

Una dintre temele des întâlnite în cărțile acestuia este aceea a islamului, din cauza acestui fapt fiind târât prin procese de către liderii comunității musulmane din Franța, mai ales după ce acesta a declarat într-un interviu că „religia cea mai tâmpită este totuși islamul”.

Michel Houellebecq – Particulele elementare

Particulele elementare este o carte ce surprinde, sub două aspecte, criza bărbatului de 40 de ani. Personajele principale, Michel și Bruno, sunt doi frați vitregi foarte diferiți, legați totuși de un soi de depresie a vârstei, de o silă, o dezamăgire legată de lumea exterioară, de societatea actuală și tot ce se petrece în exteriorul fiecăruia dintre ei.

Pe de o parte, Bruno este profesor de literatură, plin de frustrări și complexe sexuale, omul ce apelează regulat la serviciile prostituatelor fără să stea pe gânduri.

Pe cealaltă parte, Michel este un cercetător în biologie moleculară, tipul de om trist din naștere, cu o depresie adânc înfiptă în coloana vertebrală, un tip închistat în sine, ce cu greu își exprimă sentimentele. Fiind crescut de bunică, acestuia îi lipsește afecțiunea parentală și crește retras, prezentând interes numai pentru cercetările privind mutațiile ADN-ului…

De îndată ce codul genetic va fi descifrat integral, omul va fi în măsură să-şi controleze propria evoluţie biologică; atunci sexualitatea va apărea limpede aşa cum este: o funcţie inutilă, periculoasă şi regresivă.

Ce m-a atras la această carte?

  • Scriitura – ușor de citit, nu foarte stufoasă, nu are pasaje de umplutură, iar fazele despre sex condimentează acțiunea romanului;
  • Tema – una actuală, a neîmplinirii din punct de vedere sentimental a niciunuia dintre personaje, a nefericirii, complexelor și frustrărilor cauzate de diferite schimbări sociale pe care unii dintre noi le suportăm mai greu (mai ales când vine vorba despre așa-zisa criză a vârstei de 40 de ani);
  • Modul direct și asumat al autorului de a trata această temă (sensibilă);
  • Alternarea planurilor dintre cele două personaje se face lin, totul pare un întreg, Michel Houellebecq fiind un scriitor bun, dacă mă întrebați pe mine (deși ar fi și contestat de mulți).

Mie mi-a plăcut cartea, recomand. Bineînțeles, cu cele 5 lăbuțe jucăușe, așa cum v-am obișnuit. 😀

recenzii opn

Urmează recenzia romanului Platforma, carte semnată de același autor. Bes-ti-a-lă!!

Comments

comments

6 comentarii

  • Marius Davidesco

    Legat de crizele de vârstă, tot aud de ele, criza de 30 de ani, criza de 40 de ani, etc. cred că omul e făcut de așa natură încât să aibă crize existențiale la fiecare zece ani – criza de 10 ani (cu toate că nu am auzit de ea), criza de 20, 30, 40, 50, 60, 70, 80…deja sunt optimist. Sau poate că la fiecare zece ani ceasul biologic ni se oprește pentru o clipă petru a face un scurt rezumat și pentru a trasa noi obiective, pentru că fără îndoială din zece în zece ani ni se schimbă obiectivele. Zic și eu că la 10 ani obiectivul tău e să ai cât mai multe jucării, la 20 să ai cât mai multe gagici, la 30 să ai cât mai mulți copii, la 40 să ai o familie frumoasă, la 50 să ai nepoți, la 60 să ai o pensie frumoasă, la 70 să te bucuri de nepoții care îți mănâncă pensia, iar la 80 să ai o moarte liniștită. Viață…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!