Ceasul intern.
Tic-tac, tic-tac. Nu îl auzi oare cum îți strigă în ureche?
Lasă-l să adoarmă, îmi spun. Lasă, stau eu de veghe..
Păzesc timpul să nu treacă. Să nu fugă, îi alin eu somnul –
În timp ce eu îmi sunt un bufon trist, el face pe domnul.
Și-mi poruncește să-i ascund secretele în ale mele gânduri,
Îl chem, dar nu vrea să-mi țină de urât cât scriu aceste rânduri
Și-l văd cum se strâmbă, scoate limba și își dă ochii peste cap,
24 de ore cât se uită la mine, rânjește.. Nu am cum să scap!
Mă ține captivă mereu, deși sunt liberă în cuget și-n simțiri,
Nu măsoară cu aceeași oca eșecurile-mi sau marile iubiri –
Greșelile mele îi sunt aproape, le ține tot timpul lângă dânsul,
Iar bunele-mi simțiri gonesc departe, cunosc numai plânsul.
Tic-tac, tic-tac! Îl aud cum strigă în ureche-o melodie surdă,
Îl las încet s-adoarmă, tastez noapte bună – uite, litere zburdă –
Cu leagăn oniric din cuvinte, domnul devine el însuși subaltern.
Nu mai tresar la alarme false, mi-am întors (pe dos) ceasul intern.