• Particip, nu asist!

    Nu-ți uita feminitatea în buzunarul de la pantaloni!

    M-am gândit astăzi, de ziua bărbatului, să vorbesc despre femei.Este un subiect delicat – atât pentru doamne, cât mai ales pentru domni. Discriminarea de gen este o realitate în secolul nostru, iar acest fenomen își confundă originile cu cele ale omului. Cam greu de combătut așa ceva, nu? Ne aflăm într-o perioadă de tranziție din acest punct de vedere și, de aceea, avem nevoie de orice fel de sprijin în susținerea combaterii acestui tip de discriminare. Societatea Cultural Științifică de Analize Feministe ANA, în parteneriat cu Asociația FRONT, a elaborat un proiect din această arie a studiilor de gen, anume „Discriminări urbane. Program de cetățenie activă sensibil la gen”, proiect finanţat prin granturile…

  • Particip, nu asist!

    Fericirea are chipul tău.

    …al meu, adică! 🙂 Și al mamei mele. Astăzi este 8 Martie, prilej cu care nu-i voi spune La mulți ani! (pentru că am făcut-o deja), dar cu care îmi aduc aminte de copilărie, ca în fiecare an, ca în orice zi… Acolo îmi regăsesc fericirea, în curtea casei părintești, în patul în care am crescut eu cu frații mei și în care săream de pe șifonier. Acest 8 Martie, această zi atât de specială în toată lumea, mă îndeamnă la meditație, dar și la acțiune. Vreau pentru că pot! – acesta este versul și verbul meu de acțiune. Îmi găsesc motivație în renaștere, îmi place să spun că primăvara este…

  • Particip, nu asist!

    Care este luxul tău preferat?

    „A avea brokerul taU de credite este un LUX, un LUX care NU COSTA! De acum ti-l permiti si tu pentru ca ne-am întâlnit!” Întotdeauna am încercat să mă imaginez la casa mea, cum o să ies dimineața pe terasă și îmi beau cafeaua liniștită, sorbind ușor din visul american, în timp ce pisica mea cea neagră se spală alene de parcă deține timpul… Nu a uitat de cele nouă vieți moștenite de la ființe ancestrale, necunoscute nouă. [*phone ringing*] Tresar, zâmbind în sinea mea. Sunt naivă, îmi zic și mă trezesc ținând telefonul în mână; de pe ecran, îmi surâde fotografia doamnei proprietare. Viitorul nu sună bine. Mă sună pentru banii de chirie.…

  • (de)Lirice,  Frânturi de suflet

    8 Martie, în fiecare zi.

    Mă nasc mereu, pe zi ce trece Respir mai ușor Căci vocea mamei mă petrece peste tot, cu dor. Și lumea toată e a mea Când o aud că spune: „Să ai grijă, fata mea, Atunci când ieși în lume! Sunt oameni mulți și răi afară, Ferește-te de ei cât poți! Eu mă rog în orice seară Ca vorba să-mi socoți.

  • Cărțuială,  Ochi de pisică neagră

    De sezon.

    Copacii albi, copacii negri Stau goi in parcul solitar Decor de doliu funerar … Copacii albi, copacii negri. In parc regretele plang iar … Cu pene albe, pene negre O pasare cu glas amar Strabate parcul secular … Cu pene albe, pene negre … In parc fantomele apar … Si frunze albe, frunze negre; Copacii albi, copacii negri; Si pene albe, pene negre, Decor de doliu funerar … In parc ninsoarea cade rar … Decor – George Bacovia 

  • Comentez.

    Popor ortodox – caut religie.

    Ma tulbura excesele de orice fel. Iar modernitatea îmi pare ideologia însasi a excesului: libertate fara Dumnezeu; tehnicism necritic si salbatic; moarte a omului interior. 1 S-a tot vorbit zilele astea despre ora de religie în școli, dacă să se facă, dacă să fie înlocuită, dacă să fie opțională sau obligatorie. Asta e tichia de mărgăritar de pe capul chelului! O să spun direct: asta ne lipsește nouă? Asta este ceea ce îi lipsește învățământului românesc? O polemică pe această temă? Toate erau bune, programa era perfect adaptată nevoilor copiilor din secolul XXI, dar ceea ce lipsea era o dezbatere publică pe tema unei discipline? Dezbatere penibilă, cu argumente care mai…

  • (de)Lirice

    Dezvoltare personală.

    […] am încercat deseori cu putere să trec peste, ceva mă trage înapoi şi mă opreşte`n loc. simt cum mă împinge voinţa să ajung pe creste, numai că eu nu mai ştiu aici să mă întorc. decât să cad în gol sperând în nebunie, am ales să stau aici, să fiu pictură murală, să râd, să plâng aşa cum îmi place mie fără să aud în timpane o surdă morală. nu înţeleg nici eu, de fapt nu mai încerc să găsesc vreo logică în ce văd sau simt căci e un eşec din start şi mă învârt în cerc crezând că pot să visez aşa, la infinit.. şi dacă vreodată tu,…

  • Jurnalism

    Sunt celebru, bagă-mă în pubelă!

    Dan Diaconescu, cunoscutul și încântătorul realizator de emisiuni nocturne la și mai celebrul său post de televiziune, a fost condamnat azi la 5 ani de închisoare cu executare, fără drept de apel, iar atunci când va ieși, nu va mai putea practica jurnalismul – așa ziceau ăștia la știri. Păi, ia stați așa! Diaconescu făcea jurnalism? Unii vor spune că nu, alții vor fi de părere că acesta era într-adevăr jurnalist, doar că unul de o calitate cel puțin îndoielnică. Eu zic chiar că a fost un jurnalist prost, dar un om foarte deștept. A știut cum să țină o țară întreagă (cum era vorba) cu sufletul la gură  și a…

  • (de)Lirice,  Frânturi de suflet

    Încercări..

    Îngerii au sunat din trâmbiţe şi mi-au adus lacrimi pe-obraji Căci nu-i uşor să ştii că strigă numele persoanei dragi.. Şi moartea nu-i nici rai, nici iad, şi nici splendoare nu-i Căci nu-i uşor să ştii că, de pleacă, nu-i nimeni în locu-i.. Şi ustură locul rămas gol şi nimic lumesc nu-l umple, Mă chinuiesc gânduri, îmi dau dureri în tâmple. Şi senzaţii de înstrăinare greu pe suflet apasă, Dându-mi palme grele prin neîncredere, angoasă. Şi când va fi să uit ce am fost şi ce am ajuns, Vei şti tu, cuţitul pân-la os mi-a pătruns Şi scârţâie cu tăişul rece şi sensu-i cadaveric Îmi luminează calea prin vastul întuneric. Imagini…

  • Particip, nu asist!

    Mă descoși, mă cos la loc.

    Așa ar începe povestea noastră de… ambiție. Și dragoste. Simt nevoia deseori să pun capăt acestui șir de reacții orgolioase și să rup ața asta care se subțiază din zi în zi. Uite, a venit primăvara. În calendar, cel puțin. Tu ce ai ales să faci cu mine? Exact, nimic. Ai ales să mă descoși, să-mi tragi de pe umeri haina cuvintelor frumoase și să-mi croiești o pelerină grea, din lână spinoasă. Știi, mai bine m-ai lăsa pe mine să creez. Cu sarcasmul care mă caracterizează, am căutat oferte electrocasnice. Am avut de unde alege: găsesc aici mașina de cusut care îmi va asigura o reușită în designul meu vestimentar. Micuță, complexă, dar ușor de folosit, e perfectă pentru…

  • Particip, nu asist!

    Particip la SuperBlog!

    Intru în pâine, de azi. Vreau să încerc, mi-am zis eu curioasă și cu un zâmbet în colțul gurii. Ce am de pierdut? Îmi găsesc astfel și subiecte despre care să scriu, îmi exersez pana de jurnalist, mai sunt și premii în joc… Combinația perfectă! Mi-a surâs ideea de concurs de blogging încă de acum câțiva ani, dar nu mă simțeam pregătită. Lipsea acel punctro din coada site-ului. 😀 Perfecționismul, ce să-i faci? De ieri, am .ro, am design de site :D, am prins și concursuri în desfășurare, lucrurile se așează. 🙂 Așadar, Spring SuperBlog 2015, here I come!

  • (de)Lirice

    Lanț trofic.

    Și aș face și aș da tot ca eu pe toate să le înțeleg, Să pot să ajut, să primesc, să pot să aleg ce e pentru mine fiere, ce e pentru alții mumă, ce cuvinte să iau cu mine și ce să las în urmă.

error: Content is protected !!