-
Acorduri neîncepute.
Vibrez fără atingeri, în acord cu vorbele din mine, Sper că, într-o zi, voi asculta adânc și îmi voi spune: „Ce bine că sunt, ce mirare că încă mai ești!…” – Iar se lasă seara încet și groaznic peste București. ~ În sunet amorțit de lovituri spumoase-n suflet, Ma fac să simt, mă prefac că-l am complet, Dar tu știi, eu știu, dar noi nu știm să stăm – Fugim încolo și încoace, nu mai rezistăm. ~ Eu mie îmi scriu asta, la persoana întâi, știi, Poate așa mă acordez să sun cum vrei, să vii Și să ne cântăm un vals sublim, petale rupte – Pași timizi într-un sfârșit…
-
Încă o listă cu 10 motive – Primăvara.
Ok. A venit și luna asta! Parcă prea repede, dacă mă întrebați pe mine. Acuși revelionul, acuși mărțisorul, acuși cadouri de Crăciun. Am și eu motivele mele, ca fieșcare, pentru care îmi place primăvara. Dar am și lucruri care mă scot din minți sau care îmi strică zenul. Așadar: Îmi place speranța, îmi place reîmprospătarea (cuvântul în română pentru „refresh”), aerul călduț de primăvară, pofta de viață pe care anotimpul ăsta mi-o dă. Nu îmi plac alergiile de primăvară, mă fac să lăcrimez, să mă umflu de Claritine și să strănut de parcă aș respira piper pe oriunde merg. Îmi plac hainele mai lejere care vin la pachet cu o…
-
Stereotipurile nu umblă niciodată singure!
…umblă în gașcă. 🙂 Așa cum spuneam aseară, am revenit cu imagini de la atelierul Stereotipuri de gen în mass-media și publicitate, la care am participat fix în ziua de Dragobete. Ce ocazie mai bună să participi la o discuție cu femei despre femei? 🙂 S-a vorbit despre anumite programe de dezvoltare a antreprenoriatului în mediul rural: „Anotimpuri în borcane” – sau despre femeile (ha! stereotip) de la țară care vor să conserve legume și fructe; acestea sunt consiliate și ajutate, prin intermediari, să-și vândă marfa; îngrijirea la domiciliu – un fel de asistent social pentru bătrâni; li se oferă cursuri de specialitate pentru a cunoaște mai bine condițiile de…
-
Unicorni și căluți de mare.
Nu știu dacă a observat cineva până acum, dar îmi place punctul. Am mai spus-o și aici. Îl pun peste tot, mai ales după titlu. E dramatic, dar și comic. Simplu, dar cu semnificații complexe, dincolo de cercul perfect pe care îl înfățișează. La urma urmei, punctul înseamnă viață – până ajungi la Marea Trecere, nu faci altceva decât să pui punct și să o iei de la capăt. Aici e paradoxul – când apare în peisaj, poate fi și este, de cele mai multe ori, dureros, îți smulge bucăți din suflet și le înfige în sulițe, dar același punct te sustrage dintr-o situație toxică și te obligă, practic, să…
-
Treaptă.
Distanța apare, te lovește și trage de tine ca de-un câine mort, Să mergi pe drumul tău, indiferent că doare, că poți sau nu vrei, Atât ți-a mai rămas când vezi c-ai pierdut, că te simți netot – Ți s-a rupt craca de sub picioare, atârni numai în clei, Cleiul copacului de care aveți grijă din clipa unu a lumii tale, de care ai agățat leagănul alinării rebelei suferinți… A fi sau a nu fi scrise de noi, lăbărțat, pe câteva petale ale trandafirilor sădiți în suflet – mă doare, strâng din dinți. Să scrii balade triste despre ai tăi părinți Nu-i treabă de copil. Am crescut aici, în suflet rupt…
-
De ce proștii sunt ploști*?
Trăim într-o lume cu curu-n sus – nu mai e nicio urmă de îndoială. Dar parcă, pe vremea mea, lucrurile nu stăteau chiar atât de… prost. Nu mai ai loc de ei, te urmăresc, te strangulează în dezacorduri, în fudulă prostie și în manele ascultate la telefonul fără fir fără hendsfri sau credit, dar cu taci și poze de jmecher pe post de uălpeipăr (nu mai poți să scrii o propoziție 100% românească, fir-ar ele să fie de englezisme!). Cum bine spuneau Paraziții, facem slalom printre cretini zi de zi. Cum am putea face abstracție de ei? Cum ies din casă, pac! îl văd în lift – cretinul de scuipă flegme unde-i vine. Ies…
-
Șocant! Eminescu mi-a redat… Libertatea!
Sau cum am ajuns celebră pentru că am vizitat mormântul lui Eminescu. Pe 15 ianuarie, acum vreo lună, am fost la cimitirul Bellu pentru comemorarea a 165 de ani de la nașterea poetului/publicistului. Nu cred că mai e vreun secret faptul că am o slăbiciune, din punct de vedere al scriiturii, pentru Eminescu. Poate voi trata, într-o postare separată, moartea lui, ce stă sub semnul întrebării. Am mai fost la mormântul lui Eminescu, de pe Aleea Scriitorilor, și acum doi ani. Am fost plăcut impresionată și am zis că ar trebui să mai ajung. Anul ăsta am avut din nou posibilitatea de a asista la slujba de pomenire, la cântece și…
-
Noapte din folclor.
Populară, neînfricată, ușor egoistă – noaptea mea. Adică muzică, întuneric, nesomn. Voi avea două zile infernale, dar nici nu o să am timp să mă gândesc la asta. Am revenit pe laptopul meu și am descoperit chestii. Sper să apuc umpic de timp să șeruiesc. Cică e anul Caprei, se anunță unul bunuț, prosper. Lasă că e bine! Oricum, dacă era ceva de rău, spuneam că nu contează, cine ia așa ceva în seamă? :)) Rezoluții nu am, poate doar astea de aici (click!). Gata. Inspirație zero, iar Ene mi-a încălzit pătuțul. Mi-e somn. Ha, ha..
-
Cea mai nouă listă – 2015
Inițial, am vrut să pun titlul „Sfârșituri de început”, dar m-am răzgândit la timp. E 2015, vin cu ceva nou! Vreau să scriu ca și cum ar fi sfârșitul lumii, iar eu transmit de la fața locului. Douămiiși5șpe a început din plin, se simte asta cu nasul liber și se vede cu ochiul tot atât de.. limpede. În fine, vorbăraie multă anul ăsta! Vorbim, de fapt scriem, frate! Adicătelea, mai precis, eu scriu, voi citiți.. I, robot, dacă știi. Totul va veni de la sine ca și cum ar fi vreun virus în wordpressu` meu care generează auto-content. 😀 Nu promit nimic, dar e de ajuns că scriu aici, negru…
-
Decembrie
E frig și plouă întruna, copile, Tu nu vezi, acoperă-ți părul cu rime Rupte din timpul rămas fără timbre, Din ceru-nnorat înecat în umbre, Sufocată mă simt de culorile sumbre și nu-mi permit să contest, îmi e bine, dar bine de tot în jurul și în afară de mine.. E frig și plouă, nu ninge-n decembre, Copacii-s îmbrăcați în haine funebre, Dansează în faruri de mașini ce gonesc spre nemurire sau culori ce-nverzesc să mai piardă câte-un ort popesc. Și aștept să ningă, triste decembrie, să-mi iau adio firesc, cu mândrie, că am reușit să-ți supraviețuiesc abia, trăind deasupra capului cu Damocles și sabia, gândind neîncetat la castele de nisip,…
-
Idei de spirit.
Dan C. Mihăilescu în 30 de interviuri eveniment , Simona Chițan
-
Pisica neagră și prietenii săi – despre feisbuc și alte alea.
Răsfoind paginile din trecut ale feisbucului personal, am constatat următoarele: am avut multe idei și multe bune în trecut și am impresia că, în loc să adun cunoștințe și experiență în talent, mai degrabă îmi arunc inspirația în bătaia vântului oceanic la fel ca atunci când împrăștii cenușa unui mort; aveam mai mult tupeu, sufeream de boala miserupismului crunt, ceea ce era un plus. pe atunci; încep să mă ofilesc ca o panseluță firavă și drăguțică atunci când am mai mult de lucru. rămân mai repede fără chef, plictisul mă cuprinde cât ai zice fleoșc; nu există ani pisicești, mâțele mele sunt la fel de scroafe. iubite; aveam cojones să zic…