Ce s-a întâmplat cu Radu Banciu?
La finalul emisiunii de aseară, Radu Banciu a pățit ceva. Nu mă întrebați ce, nu-s medic. Nici măcar nu-mi dau cu părerea. 😀 Am văzut ce scriau alții, în schimb. Se zvonește că acesta a mai suferit un preinfarct în trecut, dar acum putea fi vorba, Doamne feri, de un mini-atac cerebral, să-i zic așa. Alții spun că ar fi răcit și ar fi reacționat așa din cauza unei migrene.
Când se pregătea de concluziile serii, acesta nu a mai putut scoate niciun cuvânt, și-a pus mâinile la ochi exclamând un aoleo! îngrijorător. Pe pagina de Facebook a emisiunii, a fost un anunț conform căruia Banciu și-a revenit. Totuși, înregistrarea emisiunii de aseară nu mai este pe site-ul televiziunii, iar la reluarea de azi dimineață, secvența controversată a fost scoasă.
Lumea lui Banciu a fost prezentă, pentru scurt timp, în prime-time-ul B1 TV, de la ora 20:00, dar a revenit la ora deja consacrată, anume 23:00.
Bre, nenea Banciule, nu ne da emoții! Noi la ce ne-am mai uita dacă n-ai fi dumneata?
2 comentarii
Bogdan
Uaaa… la asta nu ma asteptam.
Pisica Neagră
:*